Acasă Stiri Sabin a murit plimbat între patru spitale, în Prahova. Avea 25 de...

Sabin a murit plimbat între patru spitale, în Prahova. Avea 25 de ani și o fetiţă de o lună. Era suspect de coronavirus

9051
0

Sabin a murit plimbat între patru spitale, în Prahova. Tânărul din Prahova avea 25 de ani și o fetiță de o lună. Era suspect de coronavirus, rezultatele testului au venit după ce a decedat.

RECLAMĂ

Un tânăr șofer de TIR de doar 25 de ani, din localitatea Făget, Prhova, a murit joi de dimineață după o săptămână în care, spun rudele, a fost plimbat între patru spitale din județ. Sabin Ciurcă abia se căsătorise și era tatăl unei fetițe de doar o lună. Povestea morții lui e cutremurătoare.

„Sâmbăta trecută (n.r. 28 martie) fiul meu a chemat Salvarea pentru că avea o durere insuportabilă în zona abdomenului, stânga jos. A fost transportat de la domiciliul său din Făget la Spitalul din Vălenii de Munte. Aici a fost consultat prin palpare, fără să i se facă ecografie și a fost trimis, noaptea, pe jos, acasă, la 1 noaptea, cu o rețetă de calmante!”, a povestit Marin Ciurcă, tatăl lui Sabin, pentru Observatorul Prahovean.

Duminică, pe 29 martie, după ce Sabina aluat pastilele prescrise în noaptea precedentă, starea lui nu s-a îmbunătățit, așa că familia a sunat la 112. Ambulanța l-a transportat tot la spitalul din Văleni, cel mai apropiat de domiciliu, însă de aici a fost trimis la spitalul județean de urgență din Ploiești. 

La Unitatea de Primiri Urgențe a completat chestionarul obligatoriu privind călătoria în afara țării și când medicii au văzut că pe 7 martie se întorsese din Germania, l-au considerat suspect de coronavirus. Trecuseră trei săptămâni de când a intrat în țară, nu a avut simptome, dar i s-au recoltat probe pentru COVID 19.

În momentul în care a ajuns în UPU și a completat chestionarul cu informația că s-a întors din Germania pe 7 martie (atenție, duminică era 29 martie!) lucrurile au luat o întorsătură nefastă pentru Sabin: a devenit suspect de COVID-19!

După ce a fost supus unor investigații medicale amănunțite, medicul specialist i-a spus că are hernie ombilicală. „Medicul care l-a consultat i-a spus fiului meu că trebuie operat de urgență, însă, potrivit protocolului, la spitalul județean nu se mai fac intervenții chirurgicale. Copilul meu a fost trimis la spitalul CFR, unde a rămas internat până a doua zi (n.r. luni, 30 martie), când a fost trimis cu ambulanța la Spitalul Municipal Câmpina. Aici, medicul de gardă nici măcar nu l-a lăsat să coboare din ambulanță și, după un scurt consult, l-a trimis înapoi la CFR.”, spune Marian Ciurcă.

Starea lui Sabin s-a agravat, iar marți, 31 martie, a fost transferat din nou de la CFR, la Câmpina, unde a fost internat. „Copilul meu avea încă de duminică diagnosticul pus de la medicul chirurg de la județean de hernie ombilicală și, în loc să-l opereze de urgență, la Câmpina i-au dat doar niște medicamente. În această dimineață, la ora 9,30, m-au sunat de la spital să-mi spună că a murit. Am crezut că îmi pică cerul în cap.

Copilul meu avea 25 de ani și a lăsat orfană o fetiță de o lună! După ce a murit Sabin, a venit și rezultatul testului de la Matei Balș pentru coronavirus: era negativ! Nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva au așteptat să vadă dacă are sau nu virusul ca să-l opereze?! Ei bine, au aflat prea târziu, iar Sabin al meu a murit cu zile!”, spune tatăl pacientului decedat.

Acesta a așteptat la poarta spitalului din Câmpina până la ora 16:30 să afle detalii despre ce i s-a întâmplat fiului său, apoi a cerut expertiză medico-legală și a făcut plângere la Poliția Câmpina. „L-au lăsat să moară ca pe un câine! Cineva trebuie să plătească pentru moartea copilului meu!” acuză tatăl lui Sabin.

Contactați de observatorulph.ro, reprezentanții spitalului CFR susțin că pacientul avea diabet și o stare de sănătate precară, care s-a deteriorat, în ciuda medicației administrate, și că nu putea fi operat, conform protocolului, decât la Câmpina, motiv pentru care a fost transferat de două ori la spitalul respectiv.

sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentPoştaşii au început să livreze în avans pensiile de Paște
Articolul următorRomânii continuă să se întoarcă în ţară. Trec graniţa noaptea, pe jos, prin Vama Borș