Acasă Stiri România este împărțită între furtuni puternice și temperaturi de 40 de grade

România este împărțită între furtuni puternice și temperaturi de 40 de grade

382
0

ANM a emis avertizări cod portocaliu și cod galben de vreme severă în România.Update 10:00. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe atenționări meteo cod galben și cod portocaliu, valabile zilele următoare, atât de caniculă cât și de furtuni severe. 

RECLAMĂ

Cod galben de furtuni severe

Potrivit avertizării cod galben, astăzi, între orele 12:00 și 23:00, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul și centrul Moldovei și cea mai mare parte a zonei montane vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va  manifesta prin averse, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), vijelii, căderi de grindină și descărcări electrice. 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în celelalte regiuni.

Cod galben de caniculă

Un cod galben de caniculă a fost emis și pentru ziua de miercuri, între orele 10:00 și 21:00. 

În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și în sudul Moldovei se vor înregistra temperaturi  ridicate pentru această dată. Maximele se vor situa în general între 30 și 35 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități.

Codul portocaliu de caniculă rămâne în vigoare
Un cod portocaliu de caniculă pentru Bucureşti şi alte 16 judeţe a fost emis de ANM. De asemenea, este în vigoare şi un cod galben de caniculă, valabil pentru alte judeţe.
Codul portocaliu va afecta Capitala şi judeţele Tulcea şi Constanţa (parţial) şi Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Ilfov, Buzău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Argeş, Olt şi Dolj (integral).
Cea mai mare parte a Munteniei, sud-estul Olteniei, partea continentală a Dobrogei şi sudul Moldovei se vor afla sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat până miercuri dimineaţa, potrivit unei avertizări emise de Administraţia Naţională de Meteorologie.
În intervalul 11 iunie, ora 10:00 – 12 iunie, ora 10:00, în zonele vizate de avertizarea meteorologilor se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.


Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 35 şi 37 de grade, va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.
Totodată, în centrul Moldovei şi nordul Olteniei şi pe litoral va fi Cod galben de caniculă. 
În aceste regiuni se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 şi 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unităţi. 
Totodată, pe alocuri nopţile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând şi depăşind uşor 20 de grade. 

Prognoza meteo ANM pentru perioada 10 iunie-8 iulie
Administrația Națională de Meteorologie anunță că vara va începe cu temperaturi mai mari decât cele normale în special în partea sudică și sud-estică a țării. 
Prognoza meteo pentru săptămâna 10.06.2024 – 17.06.2024
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în jumătatea sud-estică a țării, în special în regiunile sudice și sud-estice. În rest, vor fi în general apropiate de cele normale.
Totodată, va ploua mult în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în regiunile nord-vestice, în zona Munților Apuseni și în Carpații Meridionali.
Prognoza meteo pentru săptămâna 17.06.2024 – 24.06.2024
Va fi mai cald decât în mod normal și în această săptămână, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice.
Pe de altă parte, ploile vor fi deficitare în cea mai mare parte a țării. 
Prognoza meteo pentru săptămâna 24.06.2024 – 01.07.2024
Valorile termice vor fi, și în această săptămână, mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în regiunile sudice și sud-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele specifice.
Ploile vor fi prezente mai mult în regiunile nord-estice și la munte.
Prognoza meteo pentru săptămâna 01.07.2024 – 08.07.2024
Luna lui Cuptor începe cu temperaturi mai ridicate decât cele specifice, în special în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Cantitățile de ploi vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval în majoritatea regiunilor, dar cu posibilitatea unui ușor excedent în extremitatea de nord a țării.

sursa:https://www.antena3.ro/meteo/cod-portocaliu-caniculabucuresti-16-judete-nopti-tropicale-712242.html

RECLAMĂ
Articolul precedentOltenia – roşie de la un capăt la altul, cu o mică pată galbenă
Articolul următorScandal uriaș în USR, după demisia lui Drulă. Fritz și Lasconi se încaieră pentru putere și pentru candidatura la prezidențiale