În România, zeci de mii de oameni trăiesc la marginea legii și a orașelor, în așezări informale care nu sunt recunoscute oficial de autorități, scrie site-ul de investigații și analize Snoop. Sunt comunități neglijate, cu locuințe improvizate, unde lipsa infrastructurii și a serviciilor de bază face viața de zi cu zi un act de supraviețuire. Astăzi, povestea unui cartier din Ploiești.
Cartierul Mimiu de la marginea Ploieștiului se întinde pe lângă ruinele fostei rafinării Astra. A plouat la început de decembrie, cu o zi înainte ca Alexandra Lulache, antropologă și coordonatoare de locuințe la Asociația MakeBetter și colega sa arhitectă să ajungă acolo. Mașina lor lasă urme adânci în noroi. Sunt gropi și bălți la tot pasul, iar oamenii se strecoară în zigzag încercând să le evite. Lulache a militat pentru recunoașterea prin lege a așezărilor informale în 2019.
Marius, în vârstă de 58 de ani, le întâmpină pe activiste la poartă. Lemnul din care e făcut gardul e negru și mâncat de timp. Poarta s-a umflat de la umiditate și trebuie ridicată ușor pentru a fi deschisă. Dar cel puțin Marius are acoperiș nou la casă și le mulțumește lor pentru asta. Asociația MakeBetter a avut câțiva bani rămași dintr-un alt proiect și i-a folosit pentru a reface acoperișurile, pereții sau fundația la câteva case din Mimiu, acolo unde era nevoia urgentă.
„Ploua în casă ca afară. Ploua în pat. Stăteam cu ligheanele. În sfârșit nu-mi mai plouă în casă!”, spune bărbatul.
I-a luat 15 ani să ridice casa așa cum este acum: mică, cu o singură cameră și un hol în care a fost improvizată bucătăria. Până a pus pereții și tavanul, el, soția și copiii au dormit în magazia din curte.
Acum stau cinci persoane și un bebeluș de un an și jumătate – nepotul lui Marius – într-o cameră.
„Am strâns aici bucată cu bucată și am făcut căsuța asta. Soba asta o am de șase ani”, spune el. Arată către soba mică din colțul camerei, pe care a cumpărat-o dintr-un ajutor social. E cald în casă, dar dacă am fi ajuns cu câteva ore mai devreme, povestește Marius, am fi găsit negru înăuntru. Soba e veche, defectă și uneori scoate fum. Le e teamă că asta s-ar putea întâmpla noaptea. Au ajuns să doarmă iepurește, povestește Marius.
Zilele trecute, a fost un incendiu la unii dintre vecinii lui. În noiembrie a mai fost unul. În octombrie, altul.
Marius muncește cu ziua pe unde-l cheamă oamenii și unde se oferă să mai ajute. Și el, și soția lui mai fac un ban din peturile returnabile adunate de pe stradă sau din coșurile de gunoi. Le lasă în aparatele Returo, în schimbul bonurilor. Unul dintre copii merge la școală, celălalt muncește și el, iar nora are grijă de bebeluș.
Cartier de 200 de familii
Sunt în jur de 200 de familii în cartierul Mimiu, iar casele lor sunt extrem de diferite. Unele sunt mari, cu etaj și multe camere, cu gard de metal negru. Altele sunt din chirpici, puțin mai mari decât o magazie.
Marina Neagu-Batog și Alexandra Lulache avertizează să nu ne lăsăm păcăliți de aparențe, așa cum fac adesea autoritățile.
„Unele case par mari și ok, dar pot fi fără fundație, construite prost, cu infiltrații sau supraaglomerate. Observi aceste tipare sezoniere: acum mai fac o anexă, acum un acoperiș, o termoizolație sau reconstruiesc ceva.”
Toate casele din Mimiu au fost construite fără autorizații, de-a lungul anilor, pe măsură ce oamenii au strâns bani pentru materiale. Însă, chiar dacă unii au ridicat locuințe mai mari, nu înseamnă că își permit să cumpere terenul, să se racordeze la apă sau să urmeze pașii pentru legalizare. Un proces pe care experta îl numește „reverse urban planning”, în care primăria adaptează planurile urbanistice la construcțiile existente, și nu invers, cum ar fi normal.
Georgel Zaharia, coordonator de program comunitar la organizația comunitară Concordia, descrie Mimiu ca pe „un sat de la marginea Ploieștiului”. Locul a rămas blocat în propria sa istorie. Comunitatea s-a extins și s-a lărgit, dar restul e la fel: străzi de pământ, gropi la tot pasul, fără canalizare, fără apă curentă, iar electricitate au doar câțiva. Ceilalți s-au descurcat cu cabluri trase pe geam de la vecini.
„E ca și cum ai intra într-o altă lume, așa de mare e discrepanța față de oraș”, spune Zaharia. A observat că, din 2017 de când lucrează în comunitate, unii dintre localnici au reușit să-și mai îmbunătățească condițiile de locuit.
Nu au acte pe case
La fel ca Marius, niciun locuitor din cartierul Mimiu nu are acte pe casă. Majoritatea familiilor au doar o chitanță de mână, care dovedește că au cumpărat terenul, dar care nu înseamnă nimic din punct de vedere legal, nu le conferă dreptul de proprietate. Trebuie să meargă în instanță, dacă proprietarul terenului este cunoscut, pentru a obține acest drept de proprietate, sau la primărie: să declare terenul în Registrul agricol, să plătească taxe pentru el și să obțină un drept de superficie sau de posesie.
Activiștii implicați în comunitatea din Mimiu sper că, odată cu schimbarea administrației locale în Ploiești, la alegerile din iunie 2024, cartierul va intra pe drumul care va duce la recunoașterea sa ca așezare informală.
Citește continuarea, pe Snoop.