Radu Mazăre se bucură de viață, după ce a ieșit din închisoare. Fostul edil se angajează și vrea să stea departe de ochii publicului. Iată ce funcție va ocupa după ce și-a săvârșit pedeapsa în spatele gratiilor.Fostul edil al Constanței, Radu Mazăre, pregătește un nou capitol în viața sa după ce a fost eliberat condiționat din închisoare.
Radu Mazăre vrea să se angajeze
În urma deciziei Tribunalului Ilfov de a-i reduce pedeapsa la doar cinci ani, Radu Mazăre a părăsit penitenciarul Jilava cu un nou scop.
Radu Mazăre nu se va întoarce la viața publică, așa cum s-a exprimat la ieșirea din închisoare. În schimb, el a dezvăluit că va intra în lumea turismului, o industrie în care a mai avut experiență înainte de problemele sale legale.
„Deși pare puțin straniu, la prima vedere pentru un om cu studii superioare să urmeze un astfel de curs, însă orice dezvoltare turistică trebuie făcută astăzi în armonie cu natura, așa că am dorit să cunosc elementele de bază în creșterea și cultivarea plantelor și îngrijirea spațiilor verzi. Pentru mine, este prea târziu să mai fiu inginer naval, meseria mea de bază”, a spus Radu Mazăre în faţa magistraţilor, potrivit Fanatik.ro.
Ce funcție va ocupa fostul edil
Fostul primar al Constanței a depus în instanță o promisiune de angajare din partea unei prestigioase companii turistice din Grecia. Funcția sa va fi cea de consultant în dezvoltare turistică, un domeniu în care Mazăre a demonstrat abilități și cunoștințe anterioare.Mai mult decât atât, Mazăre a surprins pe mulți prin decizia de a urma un curs de îngrijitor spații verzi în timpul detenției sale. Despre această decizie, el a explicat că înțelege importanța unei dezvoltări turistice sustenabile și ecologice, iar cunoștințele despre îngrijirea plantelor și a spațiilor verzi îl vor ajuta în noul său rol.
sursa: https://spynews.ro/monden/showbiz-intern/radu-mazare-se-angajeaza-ce-functie-va-ocupa-fostul-edil-dupa-ce-a-fost-eliberat-din-inchisoare-pare-putin-straniu-335878.html