Acasă Stiri Protest într-un centru de carantină din Craiova. S-au urcat pe clădire

Protest într-un centru de carantină din Craiova. S-au urcat pe clădire

293
0

Mai multe persoane aflate într-un centru de carantină din Craiova au protestat, joi, urcând pe acoperișul hotelului și acuzând faptul că inspectorii Direcției de Sănătate Publică Dolj nu le-au dat avizele epidemiologice pentru a ieși din carantină. 

RECLAMĂ
200409 protest helin

Oamenii se află de 14 zile în acest centru și, astăzi, trebuie să plece acasă.

Din cauza lipsei de comunicare cu reprezentanții DSP Dolj, spun oamenii, aceștia nu știau ce au de făcut.

„Nu știm ce trebuie să facem. Renunțăm la protest când ne aduc adeverințele alea. Nu se poate să stăm și să nu știm ce urmează să facem”, spunea unul dintre protestatari.

În replică, reprezentanții DSP Dolj au spus că avizele au fost întocmite și că urmează să fie duse persoanelor respective, toate apte să iasă din carantină.

„Am discutat cu colegele și au plecat către centru. Au făcut acele avize epidemiologice de ieri, au fost la semnat și au venit. Este un volum mare de muncă și la noi. Probabil și dumnealor și-au pierdut răbdarea și vor să plece acasă.  Toate persoanele sunt clinic sănătoase”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ștefan Popescu.

Sursa: editie.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentVIDEO | Un craiovean a băgat spaima în jandarmi: „Dacă intrați în curte, tai 20 din voi”
Articolul următorOltean de 23 ani, adus de urgenţă la spital cu un tub de deodorant în anus. La 112 a reclamat „un accident casnic“