Căldura ucigătoare topeşte România. În următoarele două zile, valul de caniculă se va intensifica în toate zonele de câmpie şi de podiş. De miercuri însă, furtunile violente şi ploile cu grindină vor face ravagii.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), luni, 12 august, în orele amiezii vremea va fi caniculară şi disconfortul termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 29 şi 37 de grade. Cerul va fi mai mult senin, exceptând zona de deal şi de munte, unde cu o probabilitate mai mare după orele prânzului vor fi înnorări temporare şi cu totul izolat ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă şi în timpul ploilor. Temperaturile minime se vor situa între 16 şi 25 de grade, mai scăzute în depresiuni. Şi marţi vom avea parte de aceeaşi căldură sufocantă. Vremea caniculară în orele amiezii în zonele de câmpie şi de podiş va persista, disconfortul termic se va menţine accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 32 şi 37 de grade. Cerul va fi senin, exceptând regiunile vestice şi nordice precum şi în zonele montane aferente acestora, unde pe parcursul nopţii vor fi manifestări de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin accentuarea înnorărilor şi perioade în care, pe arii în general restrânse, se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi foarte probabil vijelii. Pe spaţii mici se vor acumula cantităţi de apă însemnate şi vor fi posibile căderi de grindină. În restul teritoriului, vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare la munte, îndeosebi pe creste. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 15 şi 23 de grade, mai scăzute în depresiuni. De miercuri încep ploile De miercuri, instabilitatea atmosferică temporar va fi pronunţată şi se va manifesta prin înnorări accentuate şi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecevente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi vijelii. Astfel de fenomene se vor semnala în prima parte a intervalului în vest, centru şi nord, precum şi la deal şi la munte – unde valorile termice vor marca o scădere semnificativă, apoi local şi în restul teritoriului, unde pe parcursul zilei vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară. Cantităţile de apă ce se vor înregistra, fie în intervale scurte de timp sau prin acumulare, pe arii restrânse vor fi însemnate şi va cădea grindină. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 25 şi 35 de grade, iar cele minime între 11 şi 22 de grade. Cerul va fi variabil, joi, cu înnorări temporar accentuate, averse şi descărcări electrice, local la deal şi la munte şi pe arii restrânse în rest, cu o probabilitate mai mare de apariţie în centru, est şi sud-est. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului local în estul ţării, dar de scurtă durată şi asociate ploilor. Temperaturile maxime, în scădere faţă de ziua anterioară şi în regiunile extracarpatice, se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 21 de grade.De vineri, valorile termice în creştere uşoară de la o zi la alta se vor situa în jurul celor specifice perioadei, iar probabilitatea de apariţie a ploilor va fi în creştere din a doua parte a intervalului în regiunile intracarpatice.
Sursa: adevarul