Speak tace şi face! Artistul nu confirmă cu subiect şi predicat despărţirea de Adelina Pestriţu, însă face tot posibilul să confirme zvonurile apărute în presă.
Speak se ţine departe de gura lumii şi a ţinut cont de sfatul Adelinei Pestriţu de a nu le mai dat ascultare tuturor celor care-l întreabă despre relaţia lor. Artistul îşi canalizează toată atenţia şi energia pe carieră, însă face tot posibilul pentru a confirma zvonurile din showbiz potrivit cărora iubirea dintre el şi brunetă a luat sfârşit.
Vineri dimineaţă, după ce în lumea mondenă au apărut zvonuri potrivit cărora Adelina şi-ar fi luat bagajele de la el de acasă, Speak a oferit prima replică. Acesta a postat pe o reţea de socializare un cover în alb negru, pe care apar două versuri care trădează tumultul din sufletul lui, mascat în spatele unui nou proiect muzical.
„Ilustrul şi repetentul, împart sticla la doi! În curând, single nou!”, le-a spus Speak prietenilor lui virtuali.
Cine e Adelina Pestriţu
Adelina Pestriţu a devenit cunoscută după mediatizatul divorţ de Liviu Vârciu şi, odată cu trecerea timpului, a fost implicată în mai multe proiecte TV. De mai bine de doi ani este într-o relație cu cântărețul Speak.