Acasă Stiri Pandemia de coronavirus a provocat peste 4.500 de decese în lume, într-o...

Pandemia de coronavirus a provocat peste 4.500 de decese în lume, într-o singură zi, record negru

288
0

Lumea a trecut ieri prin cea mai neagră zi de la începutul pandemiei. Peste 4.500 de decese au fost înregistrate la nivel mondial în doar 24 de ore, iar bilanţul total al morţilor din cauza coronavirusului se apropie de 45.000. Europa este din ce în ce mai îndoliată, cu recorduri dramatice în Spania şi Marea Britanie. În Italia au murit 727 de oameni, iar numărul îmbolnăvirilor a sărit de 4.700 în ultimele 24 de ore. În inima Bisericii Catolice, creştinii vor sărbători Paştele în carantină.

RECLAMĂ

Trebuie să-ţi pui mască! Trebuie să porţi mască!„.

Cu un sistem de sănătate îngenuncheat de pandemie şi peste 13.000 de decese, italienii sunt disperaţi să oprească răspândirea virusului. Un client care aştepta la coadă într-un supermarket din Napoli a fost luat la bătaie pentru că nu purta mască de protecţie. 

Până acum, peste 15 mii de oameni au fost declaraţi vindecaţi în Pensinsulă. O luptă grea cu coronavirusul a dus şi o româncă stabilită acolo. Elena Vivşenco a fost printre primii pacienţi infectaţi din Torino. 

Elena Vivşenco, româncă diagnosticată cu coronavirus: În Spitalul de Urgenţă în care am fost, erau bolnavi peste tot, cărucioare. Au fost foarte multe momente în care credeam că o să fie ultima respiraţie. A venit anestezistul şi i-a spus asistentei că dacă nu o intubează în 24 de ore, moare. 

Italienii au mai primit astăzi o veste grea. Perioada de carantină a fost prelungită până în 13 aprilie. Astfel, credincioşii catolici vor petrece Paştele în case, iar la Vatican slujba din noaptea de Înviere se va desfăşura fără pelerini. 

Autorităţile cred că vârful epidemiei a fost depăşit, însă oamenii trebuie să păstreze în continuare distanţarea socială. 

Angelo Borrelli, şeful Protecţiei Civile: Va veni o zi în care nu va mai trebui să respectăm acest lucru, dar în acest moment şi în perioada următoare aceasta trebuie să fie regula de fier. 

Cu un bilanţ record de 864 de morţi în ultimele 24 de ore, Spania a devenit a treia ţară care a depășit pragul de 100.000 de bolnavi. 

În plină criză de echipamente medicale, doctorii poartă folii de plastic şi saci de gunoi în loc de halate. Iar spitalele din patru comunităţi nu mai pot primi nici pacienții în stare critică pentru că nu mai au locuri libere. 

Bilanţul morţilor a escaladat şi în Marea Britanie. Doar în ultimele 24 de ore, 563 de oameni au fost răpuşi de virus, iar peste 4.000 au fost infectaţi. După ce a fost declarat vindecat, Prințul Charles a povestit pe Twitter prin ce a trecut. 

Prințul Charles: După cum am aflat cu toţii, aceasta este o experienţă ciudată, frustrantă şi dureroasă, în care prezenţa familiei şi a prietenilor nu mai este posibilă. Iar cursul obişnuit al vieţii este dat peste cap. 

Franţa şi Statele Unite au depăşit ieri bilanţul morţilor din China. Numărul deceselor de pe teritoriul american a crescut cu 25% într-o singură zi. Potrivit statisticilor, până la 240 de mii de americani ar urma să moară din cauza coronavirusului, iar vârful pandemiei va fi atins peste două săptămâni. Peste 75.000 de cazuri confirmate sunt doar în New York, unde există o comunitate mare de români.

În New York, pacienții au ajuns să fie tratați pe holurile spitalelor. Unitățile medicale sunt atât de aglomerate încât o asistentă cu coronavirus a așteptat o săptămână să i se facă testul. Iar în tot acest timp, a tratat pacienţi bolnavi. 

Le-ai cerut celor de la spital să îţi facă testul? Mi s-a spus că spitalul nu îi testează pe angajaţi„. 

Între timp, Rusia a sărit în ajutorul Statelor Unite şi a trimis un avion cu ajutoare medicale.

Şi preşedintele Vladimir Putin urmează să fie testat, după ce un medic căruia i-a strâns mâna, în urmă cu cîteva zile, a fost depistat cu coronavirus.  

Sursa: observator

RECLAMĂ
Articolul precedentFemeie moartă în Vama Nădlac. Şoferul microbuzului care o aducea 
Articolul următorO bătrână din Botoșani a ieșit cu o rață la plimbare prin oraș. Cum a scăpat de amendă