O mamă își ia rămas-bun de la copilul său mai mare, înainte să-i aducă pe lume frățiorul. Când am văzut pentru prima dată această fotografie, în care o mamă își strângea fiica la piept, luându-și rămas-bun înainte să-i aducă pe lume frățiorul, m-am oprit din scroll și am rămas blocată pe imaginea care a declanșat în mine un val de amintiri.
Am fost și eu acolo. O nouă viață se forma în mine, însă în ultimele săptămâni înainte de naștere am fost copleșită de emoții noi și de gânduri. Nu puține au fost nopțile în care, stând lângă fetița mea cea mare o priveam cum doarme, o țineam de mânuță, îi mângâiam degețelele și îi priveam ochișorii închiși. Chipul perfect și atât de inocent. Știam că în scurt timp viața noastră se va schimba.
Erau ultimele zile în care puiul meu era singurul meu copil.
Conștientizam asta și lacrimile începeau să se rostogolească instant pe obraji de parcă s-ar fi pornit un robinet divin. Aproape că simțeam cum mă doare sufletul de un fel de milă combinată cu dragoste imensă și cu frică de necunoscut. Vorbeam cu ea prin somn și îi spuneam că o voi iubi în continuare la fel de mult și că mereu va rămâne inima mea. Îi spuneam asta și când era trează. Ea știe cât de mult o iubim, iar noi i-o arătăm în fiecare moment, dar de durut… tot mă durea.
Într-un fel mă simțeam vinovată că urma să mă împart.
Știam că îmi va fi imposibil să îi dedic la fel de mult timp. Știam că nu voi mai putea fi acolo 100% ori de câte ori va avea nevoie și asta mă durea nespus. Așteptam din tot sufletul să nasc cel de-al doilea copil, însă pe cât de mare era bucuria de a avea un nou bebeluș în casă, inima mi se rupea în mii de bucăți. Știam că ea, prima mea fetiță, va suferi. Se va confrunta cu o perioadă dificilă și cu lupte interioare pentru a accepta că trebuie să-și împartă părinții.
Noaptea în care am plecat spre maternitate. Mi s-a rupt sufletul în mii de bucăți
Îmi amintesc și acum noaptea în care am plecat spre maternitate. Am pus-o la somn, am ținut-o în brațe până a adormit, fără să știu că aceea a fost ultima noapte în care voi face asta. A fost „despărțirea” noastră. Adormită, am luat-o din pat și am pus-o în scaunul de mașină. S-a trezit între timp, chiar dacă era miezul nopții. Îmi zâmbea, încurajandu-mă parcă. Îmi simțea emoțiile. Le citea în privire.
Soțul a condus până la maternitate și acolo, în față, ne-am luat rămas bun. Era pregătită pentru momentul acesta. Știa că urmează să-l scoatem pe bebe din burtică.Vorbisem mult despre asta. Ceea ce nu realizasem era că, de fapt, eu eram cea total nepregătită. Îmi înghițeam lacrimile și am pupat-o. I-am spus c-o iubesc și am îmbrățisat-o.
Aceea a fost o altă „despărțire”, o altă ultimă dată. Ultima dată când era doar ea singurul și unicul meu pui. Mi s-a rupt sufletul în mii de bucăți. Era pentru prima dată când urma să fim despărțite 4 zile. Nu mai dormise niciodată fără mine…
A fost foarte greu, dar au urmat contracțiile, o noapte lungă, terminată cu o cezariană în zori. Extenuarea, emoțiile unui nou început, a unui nou suflețel pe care tocmai îl adusesem pe lume au umbrit durerea de a-mi lăsa copilașul mai mare fără mine. Știam că e pe cele mai bune mâini posibile. Era acasă, cu tăticul ei, dar îmi era atât de dor de ea…
Aceste rânduri sunt pentru tine, viitoare mămică de doi!
E perfect normal ce simți. E normal să te simți vinovată, să te doară „despărțirea” de tot ce-a însemnat viața ta până la venirea pe lume a celui de-al doilea copilaș. E normal să plângi, să-ți faci gânduri și să te lași copleșită de un morman de emoții noi. Ești om.
Oricât de mare ar fi bucuria unui nou început pe care ți-l aduce cel de-al doilea omuleț perfect pe care-l aduci pe lume, știi că sunt ultimele clipe în care primul tău puiuț este singurul și unicul tău copil.
Din momentul în care vei auzi cel de-al doilea țipăt de viață, inima ta se va împărți din nou și începe să bată într-un alt trupușor. Poate bucățile din tine se împart în câți copii aduci pe lume, însă știi ce? Iubirea de mamă nu se împarte niciodată. Ea doar se înmulțește.
Photo credit: Crowned Photography
sursa:https://www.demamici.ro/o-mama-isi-ia-ramas-bun-de-la-copilul-sau-mai-mare-inainte-sa-i-aduca-pe-lume-fratiorul/?utm_source=stirilekanald&utm_medium=FB&utm_campaign=stirilekanaldFB&fbclid=IwAR1WmmAzXoRbYbzqtRmMkJ0onJghdhl-zzVLn7wFqLWbSWRQQh65MEtnh0w
