Președintele României, Nicușor Dan, a participat, luni, la înmormântarea cardinalului Lucian Mureșan, care a avut loc la Blaj. Mii de credincioși s-au adunat în fața locașului de cult pentru a-și lua rămas bun de la Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, şi Mitropolitul al Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, iar autoritățile au declarat zi de doliu local. Drapelul național și însemnele municipiului au fost coborâte în bernă.
În urmă cu câteva zile, șeful statului a postat pe rețelele sociale un mesaj de condoleanțe pentru credincioșii care se aflau sub păstorirea cardinalului Lucian Mureșan. Arhiepiscopul s-a stins din viață la vârsta de 94 de ani.
Președintele a ajuns la Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime” din Blaj și a participat la înmormântarea acestuia.
Nicușor Dan a luat cuvântul în biserică și a declarat că România are nevoie de modele precum cardinalul Lucian Mureșan, mai ales în aceste momente tensionate.
”România are nevoie de reconciliere pe multe paliere și cardinalul Mureșan, de care ne despărțim azi trupește, a fost un exemplu despre cum reconcilierea se poate întâmpla.
Cu toate persecuțiile care au urmat până în 89, am avut un om care a reușit, având experiența asta dureroasă să aducă cu tact lucrurile la o normalitate și cred că România are nevoie de mulți astfel de oameni în momentele pe care le trăim acum.
Trăim niște momente în care pare că lumea și-a pierdut reperele, pare că avem așa o relativizare a valorilor și cred că trebuie exact în aceste momente și mai ales pentru cei mai tineri dintre noi să le dăm niște modele. Cardinalul Mureșan a fost un model pentru niște valori care sunt cuvântul, credința, omenia”, a declarat Nicușor Dan.
La sfârșitul ceremoniei religioase, președintele țării a fost înconjurat de mai mulții copii care i-au cerut autografe.