Un taximetrist a făcut haos într-un magazin de băuturi în Bistrița, distrugând totul în cale. Individul a amenințat vânzătoarele și a spart zeci de sticle cu alcool, apoi a încercat să dea foc tejghelei.
Au trecut câteva minute până ce a fost imobilizat de echipa de intervenție.
Potrivit publicației „Bistrițeanul”, taximetristul era un client fidel al magazinului și a fost recunoscut de vânzătoare, care nu putea bănui ce a urmat. Mai întâi s-a luat la ceartă cu vânzătoarele, apoi a trântit intenționat pe jos o sticlă cu băutură scumpă.
A fost doar începutul, pentru că, așa cum se vede pe imaginile camerelor de supraveghere, s-a plimbat apoi minute bune prin magazin, făcând țăndări zeci de sticle.
Panicate, vânzătoarele a fugit, solicitând ajutorul firmei de pază. Au fost minute în șir în care a alergat bezmetic, ba chiar și-a aprins țigara și a dat târcoale casei de marcat, pe care a aruncat-o după vânzătoare, apoi a turnat alcool pe tejghea și a încercat să-l aprindă.
Echipajele firmei private de intervenție au ajuns la cinci minute de la apel, alături de cele ale Poliției.
Bărbatul a fost încătușat și testat pentru consumul de alcool sau droguri, testele ieșind negative. A fost dus ulterior la UPU pentru prelevare de probe biologice. Se pare că taximetristul a ajuns, în cele din urmă, la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență.Personalul magazinului nu-și explică ce s-a întâmplat. Taximetristul venea des la magazin pentru a face cumpărături. În ultima perioadă, conform mărturiilor vânzătoarelor, acesta părea mai abătut și chiar slăbise, însă nimic nu putea duce cu gândul la scenele petrecute aseară, arată sursa citată.
Sursa: Pro TV