Acasă Stiri Medicii legişti au stabilit cauzele morţii victimelor incendiului de la Institutul „Matei...

Medicii legişti au stabilit cauzele morţii victimelor incendiului de la Institutul „Matei Balș”

485
0

Cel puţin două dintre cele cinci victime ale incendiului de vineri de la Institutul Matei Balş au murit în urma expunerii la flacără directă, în alte cazuri fiind constatate şi intoxicaţia cu monoxid de carbon şi arsuri de căi respiratorii.

RECLAMĂ

Femeia decedată la Spitalul Floreasca a fost intoxicată cu monoxid de carbon şi a fost expusă la căldura puternică emanată în urma incendiului, au declarat pentru News.ro surse din anchetă, pe baza rezultatelor necropsiilor.

Conform surselor citate, cel puţin în cazul a doi dintre bărbaţii decedaţi se poate afirma că au murit după expunerea la flacără directă.

O femeie a fost expusă la flacără deschisă, dar şi intoxicată cu monoxid de carbon.

Un bărbat avea arsuri de căi respiratorii şi intoxicaţie de la fum şi căldura emanată.

Toţi aceşti pacienţi aveau în jur de 60 de ani.

Femeia de 80 de ani care a decedat ulterior la Spitalul Floreasca fusese intoxicată cu monoxid si expusă la căldura emanată.

Surse din anchetă afirmă că, dintre victimele găsite carbonizate, una a fost găsită pe holul principal al pavilionului, una între paturi, una pe balcon şi o alta în grupul sanitar al salonului.

sursa : https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/medicii-legisti-au-stabilit-cauzele-mortii-victimelor-incendiului-de-la-institutul-zmatei-bals.html?fbclid=IwAR1FrXw6_XJLQNniKqbCgckAlhNtJpHOKLRH4aA2vy8iraOI0f3JTGGUb5o

RECLAMĂ
Articolul precedentAccident grav în Rusia. 12 persoane au murit și alte 12 au fost rănite.
Articolul următorNe oprim pentru o secundă în loc si spunem LA MULTI ANI, CORNEL COJOCARU !