Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi-a lansat candidatura la alegerile prezidenţiale cu un discurs în care a promis că va fi „un preşedinte echilibrat”, şi în care a făcut trimiteri ironice la adresa lui Klaus Iohannis. La finalul Congresului, Ciolacu li s-a adresat lui Mihai Tudose şi Sorin Grindeanu, principalii pretendenţi la şefia partidului: „Mihai, Sorin, trimiteţi-mă la Cotroceni, că altfel va fi greu să scăpaţi de mine”
M-am consultat cu fiecare dintre dumneavoastră. M-am consultat cu oamenii obișnuiți. M-am sfătuit cu familia. Dar și cu părintele meu duhovnic.
Este momentul să fac un pas în față și să spun cu toată încrederea:
DA – VOI CANDIDA LA PREȘEDINȚIA ROMÂNIEI!
DA – După 20 de ani– România MERITĂ UN PREȘEDINTE PENTRU TOȚI!
Doamnelor și domnilor,
La fel ca mulți dintre voi, și eu am un copil. De fapt, am doi. Pentru că Filip s-a căsătorit recent. Îi iubesc pe amândoi și sunt foarte mândru de ei. Anul acesta termină facultatea. Cu ajutorul lui Dumnezeu, sper să devin un bunic fericit!
Nici fiul meu, nici majoritatea tinerilor de vârsta lui, care votează anul acesta, NU au cunoscut un alt model de președinte.
Avem generații întregi care fac astăzi pasul spre maturitate, după ce și-au trăit copilăria și adolescența, între un președinte turnător și un președinte absent.
Deci, să nu ne mai mirăm atunci când vedem că mulți tineri aleg populismul și extremismul. În loc să îi blamăm superior, mai bine le dăm o alternativă corectă.
Trebuie să le spunem că, în ultimii 20 de ani, DISPREȚUL, SFIDAREA ȘI NEPĂSAREA față de oameni au fost ACCIDENTE ALE ISTORIEI!
Trebuie să le spunem că instituția prezidențială NU este NICI un MALAXOR DE TOCAT VIEȚI și NICI O AGENȚIE DE TURISM PERSONALĂ!
(…)
Avem nevoie de un președinte care să facă politică de stat, nu politica unui partid.
Trebuie să depășim epoca în care toți munceau ca să îi fie bine unui singur om.
Iar paltonul prezidențial NU mai trebuie aruncat pe spinarea oamenilor.
Îmi doresc, ca după 20 de ani, să avem un președinte care să muncească alături de oameni pentru BUNĂSTAREA lor, pentru a reda speranța și încrederea oamenilor în BINELE COMUN.
Doamnelor și domnilor,
Timp de 20 de ani, președintele a devenit, dintr-un simbol al speranței doar o sursă de frustrare în societate.
Vi s-a promis, mai întâi, că o să ”trăiți bine”. Apoi, vi s-au tăiat salariile și pensiile. După 10 ani, vi s-a promis o ”Românie educată”. Și ați primit un sistem de educație eșuat, în care copiii sunt mai expuși la droguri, decât la carte.
Adevărul este că onestitatea față de cetățeni a lipsit de la tribuna prezidențială în ultimii 20 de ani. Am avut președinți cărora nu le-a păsat deloc de oameni.
După 20 de ani, România are nevoie de un președinte ECHILIBRAT! Un președinte trebuie să stea drept și să își ducă țara cu demnitate în direcția corectă!
În aceeași măsură, România are nevoie de un președinte care să accepte că într-un stat normal puterea trebuie împărțită! Nu acaparată de un singur om!
După 20 de ani, România are nevoie de un președinte care să arate RESPECT pentru funcția publică. Un președinte pentru care Constituția nu este o carte oarecare, ci legea fundamentală care îi ghidează orice acțiune.
După 20 de ani, România are nevoie de un președinte care să UNEASCĂ toate forțele politice și energiile din societate în jurul unui mare proiect de țară.
După 20 de ani, România are nevoie de un președinte cu SUFLET, căruia să îi pese cu adevărat de toți românii.
România NU trebuie să mai aibă un președinte care îi împarte pe români în buni și răi. Între cei de aici și cei de peste hotare. Între cei de stânga și cei de dreapta. Între tineri și pensionari. Între public și privat. Între săraci și bogați.
Toți merită să fie reprezentați și respectați! De la muncitori, la șoferi și profesori. De la medici, la polițiști și militari. De la fermieri, la antreprenori și ingineri. De la influenceri, la pensionari. De la IT-iști, la contabili și artiști.
Toți sunt importanți. Pentru că toți ÎMPREUNĂ ducem România înainte!
Avem nevoie de un parteneriat real cu oamenii, bazat pe încredere și pe valori.
(…)
Familia, munca și credința au fost călăuzele mele în viață. M-am născut într-o familie obișnuită din Buzău.
Tata m-a învățat ce înseamnă MUNCA, RESPECTUL și IUBIREA FAȚĂ DE ȚARĂ. Dar și cât de important este să te lupți pentru lucrurile în care crezi, pentru ideile tale. Să ai curajul să iei decizii și să fii responsabil.
Țin minte și acum, aveam vreo 9 ani, când mi-a spus că trebuie să fii întotdeauna CORECT… față de tine și față de cei din jur.
De la mama am învățat ce înseamnă ECHILIBRUL și CUMPĂTAREA. Tot dânsei îi datorez cei 7 ani de acasă. Să nu minți, să îi respecți pe ceilalți, să fii echilibrat și să nu aluneci dintr-o extremă în alta. Extremele nu sunt bune!
Din păcate, i-am pierdut pe amândoi. I-am iubit enorm și îi voi purta în suflet mereu
Și acum, când sunt în fața unor decizii importante, mă gândesc la ce ar spune TATA. Și acum, când mă simt copleșit de responsabilități, mă gândesc la îmbrățișarea MAMEI.
Vă spun vouă, celor care mai aveți norocul de a vă îmbrățișa părinții: bucurați-vă de prezența lor, dedicați-le timp și arătați-le că-i iubiți.
Noi suntem aici pentru că ei ne-au oferit timp și afecțiune, iar această țară trebuie să își regăsească respectul între generații.
Pentru mine, LIBERTATEA este una dintre valorile fundamentale. Susțin cu toată tăria libertatea de expresie, economică, religioasă și sexuală. Dar nu cred deloc în LIBERTATEA de a distruge fibra acestei națiuni.
Să contești toate valorile nu este o formă de manifestare a libertății.
Cei care batjocoresc FAMILIA sunt cei care trăiesc fără căpătâi!
(…)
Vin în fața dumneavoastră și a românilor cu invitația de a păși împreună pe drumul către Cotroceni. Acest drum a început odată cu intrarea noastră la guvernare.
Observ și eu agitația unora care au trecut de la ”prin noi înșine, dar cu PSD”, la tot felul de amenințări ridicole la adresa noastră. Vă rog să ignorați acest circ.
PSD a fost mereu responsabil. A fost adultul din cameră.
Trebuie să continuăm să ne comportăm responsabil. Noi trebuie să colecționăm reușite pentru România, și nu panouri electorale.
PSD trebuie să fie garantul stabilității, pentru ca oamenii să își poată vedea liniștiți de treburile lor zilnice.
Întotdeauna, în momentele grele, oamenii s-au uitat la PSD pentru stabilitate și echilibru. Am fost mereu cei care am găsit soluții pentru problemele create de alte partide.
Nu uitați – am intrat la guvernare în cel mai greu moment din ultimii 30 de ani.
Cu o economie aflată pe marginea prăpastiei. Cu o pandemie gestionată în bătaie de joc. Cu o liberalizare haotică a prețurilor la energie. Cu salarii și pensii înghețate. Cu o prăbușire fără precedent a nivelului de trai!
Îmi amintesc și acum, că înainte să luăm decizia de a ne asuma guvernarea, m-am întâlnit într-una din deplasările din țară cu o mamă singură, cu doi copii.
Mi-a rămas viu în minte felul simplu și amar în care acea femeie și-a descris viața: ”Muncesc 14 ore pe zi. Dar trăim de pe o zi pe alta. Nu pot să mă gândesc la viitor atunci când am de plătit facturi, când trebuie să le iau copiilor mâncare și să-i trimit la școală”…..
Părea un om înfrânt deja… Atunci când lupți ca să supraviețuiești, nu vezi decât ziua de mâine.
Asta nu înțeleg și n-au înțeles niciodată cei care beau și fumau în Guvern atunci când oameni trăiau în izolare și panică.
Au închis spitale. Au închis școli. Au închis afaceri. Au închis până și biserici. Și – poate cel mai grav, au batjocorit bătrânii, bolnavii cronici și ne-au batjocorit morții!
Au furat toată demnitatea acestei națiuni!
Am avut lideri fără suflet și fără Dumnezeu!
sursa:https://www.antena3.ro/politica/marcel-ciolacu-si-a-lansat-candidatura-pentru-cotroceni-am-avut-lideri-fara-suflet-si-fara-dumnezeu-719452.html