Acasă Stiri Marcel Ciolacu intervine în scandalul campaniilor manevrate pe internet: Există multe ferme...

Marcel Ciolacu intervine în scandalul campaniilor manevrate pe internet: Există multe ferme de BOȚI pentru Geoană! Există o clădire cu multe servere

145
0

Premierul Marcel Ciolacu a oferit, cu puțin timp în urmă, o primă reacție în scandalul campaniilor electorale manevrate pe internet. „Autoritatea Electorală Permanentă să se sesizeze pe fermele de boți ale lui Geoană”, a cerut Ciolacu, în debutul ședinței de guvern de astăzi. 

RECLAMĂ

„Știam că într-o clădire există foarte multe servere, ferme de boți pentru Geoană. AEP ar trebui să se sesizeze. Am transmis și celor care se ocupă, azi dimineață”, a spus Marcel Ciolacu.

Reacția premierului Marcel Ciolacu vine după acuzațiile de aseară făcute de candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, care acuza, într-o postare pe Facebook, că Mircea Geoană s-a întâlnit cu „creierul israelian al dezinformării”, Tal Hanan.

Vizibil iritat, Mircea Geoană a spus că nu l-a întâlnit niciodată pe Tal Hanan

„Zău că îmi era simpatică doamna Lasconi într-o vreme. Şi cred că într-un fel armata de furnicuţe s-a apucat să caute armata de hackeri. Nu ştiu cine este domnul acesta (…) Eu unul cred că cine o sfătuieşte, o sfătuieşte greşit şi dă şi informaţii proaste. Dacă a existat o întâlnire, nu cu acest om, nu ştiu cine este, nu ştiu ce firmă are, nu ştiu ce hackeri are. Se vede că îl are pe Petrov consilier, mai nou. Sună prea mult a stilul vechi, pe stil vechi”, a afirmat Mircea Geoană, aseară, la o dezbatere televizată unde a explodat subiectul. 

Imagine

Tal Hanan este un fost ofițer al serviciilor de informații din Israel despre care investigațiile internaționale arată că ar coordona o echipă specializată în sabotaj și împrăștierea informațiilor false pe rețelele de socializare. 

sursa:https://www.realitatea.net/stiri/politica/marcel-ciolacu-intervine-in-scandalul-campaniilor-manevrate-pe-internet-exista-multe-ferme-de-boti-pentru-geoana-exista-o-cladire-cu-multe-servere_6721f6a159b5ba474e1d2662

RECLAMĂ
Articolul precedentElena Lasconi spune în ce condiții s-ar retrage din cursa prezidențială: „Nicolae Ciucă m-a invitat la cafea”
Articolul următorFiica lui Mircea Geoană, acuzată că și-a plagiat discursul după cel al nepoatei de 17 ani a lui Donald Trump: „Absolut jenant! Niște plagiatori triști”