Cea mai mare durere a mămicii era că, deși visul ei devenise realitate, nu se putea bucura de copilul ei.În campania de conștientizare a depresiei postpartum inițiată de Totul Despre Mame, publicăm o nouă poveste scrisă de o mamă cu depresie din comunitatea noastră. Redăm povestea mămicii, așa cum a fost scrisă de ea:
„Am simțit mereu nevoia să îmi spun povestea, poate mămicile vor înțelege ce înseamnă depresia, așa cum am înțeles și eu, deși înainte nu am crezut că așa ceva există. Am reușit să fiu mămică după 7 ani grei de încercări, cu 3 sarcini pierdute și cu o sarcină dificilă, cu multe provocări și temeri (teste Veracity, analize peste analize).
Am ajuns la cezariană de urgență, copilul având dublă circulară de cordon cu nod adevărat, iar eu preeclampsie. Ce sa mai zic…o luptă continuă, care speram ca s-a sfârșit în clipa când mi-am strâns în brațe băiețelul. Surpriză! Era doar începutul!
Eram epuizată, dar nu permiteam nimănui să mă ajute
Am un soț minunat, care și-a asumat din prima clipă rolul de tată full-time. Numai că eu eram puțin „defectă”, mă defectasem grav după ce am născut! Nimeni nu atingea copilul, nimeni nu avea voie sa îmi dea vreun sfat, țipam și urlam ca o dementă la toți! Eram obosită, epuizată, nu permiteam nimănui să ma ajute și, cel mai dureros, copleșită de toate, nu reușeam să creez o legătură cu puiul meu.
Copilul mă respingea, plângea, nu ma voia! Nici măcar nu reușeam să îl adorm, să îl liniștesc, doar cu soțul meu se liniștea! Apoi, îl auzeam că plânge și nu voiam să mă trezesc să îl alăptez, ceva se blocase în mine. Mă uram că am ajuns așa, urâtă, grasă. Mă neglijam, îmi spuneam în continuu că nu știu să fiu mamă, că sunt o mamă rea. Cu soțul mă luam la ceartă din orice, deși el, săracul, nu știa ce să facă să îmi fie pe plac.
Mamă cu depresie: „Nimeni nu vă poate ajuta dacă nu vă ajutați voi”
La un moment dat, am plecat de acasă vreo 2 ore, m-am plimbat, încercând să mă relaxez. Nimic nu funcționa, nimic… Voiam doar să fiu singură, să nu mai aud pe nimeni și nimic, să plâng și să urlu de disperare. După o luna și jumătate, soțul a reînceput munca. Am rămas singura acasă și atunci a început bătălia nesfârșită cu mine.
De multe ori, îmi venea să arunc copilul de la geam și apoi să mă arunc și eu, deși cel mai mare vis al meu a fost să fiu mamă!
Dragile mele mămici, cele care vă confruntați cu asta, luptați! Doar așa veți reuși, nimeni nu vă poate ajuta dacă nu vă ajutați voi. O să reușiți, eu am reușit! Sunt cea mai fericită mămică din lume, cu un pui care îmi spune „mami”, cu un soț minunat care îmi spune în fiecare zi cât sunt de frumoasă, deși eu știu că nu mai este așa. Aveți grija de voi, mămicilor, și de sufletele voastre! Mă bucur că am avut ocazia să împărtășesc povestea mea! Numai bine și multă răbdare!”
sursa:https://totuldespremame.ro/tu-mama/depresia-mamei/mama-cu-depresie-si-cu-un-sot-implicat?fbclid=IwAR2pPXHneaLkXz3PuDDqJEmrhbDHA3rPikYvDehVWb9DfAk671rHufD0Ljs
