Deirdre Sanford, o femeie din Statele Unite, a postat o imagine cu talpa uzată a bocancilor soțului ei pe Facebook și a spus o poveste. Nu se aștepta ca postarea să se viralizeze.
„Doamnelor, văd că multe dintre voi vă plângeți că soțul nu vă ajută la curățenie, că nu strânge după el sau că nu vrea să mai facă nimic după ce vine de la muncă. (…) Cred că uneori subestimăm cât de mult muncesc soții noștri”, a scris Deirdre Sanford, potrivit spusebuzz.com.
Sanford a continuat, spunând că se săturase să facă curat după soțul ei în fiecare seară, că se săturase să îl vadă pe acesta cum ajunge de la serviciu și se trântește pe canapea, la televizor, unde stă până când vine ora somnului.
„Și eu făceam acest lucru. Până azi, când strângeam iarăși după soțul meu. I-am luat bocancii pe care i-a cumpărat doar acum șase luni și am văzut asta. Ghetele scumpe ale soțului meu erau atât de purtate încât aveau o gaură. Aproape că am izbucnit în plâns’, a spus femeia.
Femeia a explicat că abia atunci a înțeles cu adevărat cât de mult muncește soțul ei.Postarea, care a circulat pe grupurile de socializare ale femeilor care su soți în armată a generat multe dezbateri. În vreme ce unele femei au felicitat-o pentru cele scrise, altele au protestat și au atras atenția că soțiile nu trebuie să fie menajerele bărbaților, chiar dacă aceștia muncesc mult.
sursa https://parintidenota10.ro/2019/10/10/m-am-saturat-sa-fac-curat-dupa-el-in-fiecare-seara-si-sa-l-vad-cum-se-tranteste-in-fata-televizorului-imediat-ce-ajunge-de-la-munca-voiam-sa-ii-spun-totul-si-sa-divortez-i-am-ridicat-bocanc/?fbclid=IwAR2ZhBq6-mkq1BwOv5ImJQbTQgvxHzFmjCDJ8OMqF59jEjWLYnTyu5lFx6s