Acasă Stiri Ludovic Orban: Obligativitatea purtării măștilor nu poate fi impusă fără să se...

Ludovic Orban: Obligativitatea purtării măștilor nu poate fi impusă fără să se ofere cetăţenilor posibilitatea de a le găsi

300
0

Premierul Ludovic Orban a transmis duminică seară că obligativitatea purtării măștilor nu poate fi impusă cât timp nu există o capacitate de producție care să asigure cetățenilor acces ușor la aceste măști. ”Improvizațiile nu cred că fac bine”, a declarat premierul.

RECLAMĂ

„Nu poţi să impui această obligativitate atâta timp cât nu există o capacitate de producţie care să ofere fiecărui cetăţean posibilitatea de a achiziţiona la preţuri decente, preţuri rezonabile, cantităţile de măşti necesare. Sigur că există această recomandare, dar cine se apucă să impună această obligativitate fără să ofere cetăţenilor posibilitatea de a găsi aceste măşti. Aici improvizaţiile nu cred că fac bine. Pentru cetăţeni trebuie să poarte aşa aşa-numitele măşti chirurgicale, care oferă un grad de protecţie important şi care nu sunt pentru intrarea în contact să spun apropiat cu persoane asupra cărora există riscul să fie infectate şi aici sunt deja producători români care fabrică astfel de măşti chirurgicale”, a spus Ludovic Orban.

Într-o intervenție la Digi 24, premierul a spus că noi companii sunt acreditate pentru a produce măşti chirurgicale. 

„Încercăm să acredităm noi companii pentru a creşte producţia internă de astfel de măşti chirurgicale şi putem impune o astfel de obligaţie atunci când avem o cantitate suficientă, accesibilă pentru cetăţeni. În perioada actuală în care efectiv aceste măşti nu se găsesc şi mai ales şi atunci când se găsesc se găsesc la preţuri foarte mari, nu poţi impune o astfel de obligaţie până nu ai o ofertă similară. Ei dau obligaţiile de a purta măşti oarecum fixând o normă care nu este posibil să fie respectată. Noi la nivelul Guvernului când fixăm o obligaţie, încercăm ca obligaţia respectivă să poată fi pusă în practică, nu poţi să îi fixezi unui cetăţean o obligaţie în condiţiile în care nu îi oferi cetăţeanului o obligaţie de a respecta măsura”, a mai spus Orban.

Sursa: News.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentMort de coronavirus jelit din poartă, la Suceava, când mașina cu sicriul trecea spre cimitir
Articolul următorCoronavirus România, LIVE UPDATE 6 aprilie. Bilanț: aproape 4.000 de cazuri și 157 de decese