Manevră incredibilă a agentei care se hârjonea cu organul superior chiar în sediul Poliției Române: conștientă că soțul înșelat va câștiga procesul de divorț și custodia copilului, polițista pofticioasă a făcut o manevră incredibilă.
Imediat după ce și-a prins nevasta – agenta Ana Maria B. – în toiul acțiunii cu șeful ei, chiar în postul de poliție, militarul Denis B. a introdus acțiune de divorț, solicitând și custodia deplină a copilului. De asemenea, soțul încornorat a cerut ca el și copilul să fie lăsați în apartamentul cumpărat în urmă cu doi ani, pentru care au făcut credit până în anul 2051.
Realizând că filmul în care apare în ipostaze deocheate cu liderul de sindicat din Argeș ar putea să cântărească greu în procesul deschis de bărbatul înșelat, polițista a deschis, săptămâna aceasta, un proces în care a solicitat emiterea unui ordin de protecție. Dacă îi va sensibiliza pe judecători, agenta rea de muscă îl va putea goni din propria casă pe bărbatul înșelat și nu va mai fi nevoită să se hârjonească prin sediul poliției. Decizia în dosarul respectiv va fi dată în cursul zilei de luni.
Conform presei locale, bărbatul înșelat ar fi încercat să intre peste cei doi iubăreți, dar nu a reușit, așa că a sunat la 112 și a povestit că și-a filmat nevasta polițistă în „acțiune” cu șeful ei. Inițial, la fața locului au ajuns polițiștii municipiului Câmpulung, iar apoi șeful secției de Poliție Rurală Schitu Golești, însă amorezii nu au deschis nici atunci, așa că superiorii celor doi au chemat mascații, care au spart ușa.
sursa: https://spynews.ro/actualitate/stiri-interne/lovitura-de-teatru-in-cazul-agentei-care-a-fost-prinsa-in-actiune-cu-seful-europol-in-sectia-de-politie-ce-ia-pregatit-sotului-306494.html