Acasă Stiri Legea amânării ratelor la bănci a fost aprobată de Parlament. Cine beneficiază

Legea amânării ratelor la bănci a fost aprobată de Parlament. Cine beneficiază

267
0

Legea pentru suspendarea rambursării creditelor a fost adoptată vineri de plenul Camerei Deputaților, în calitate de for decizional. Au fost 214 voturi pentru, 86 contra și 27 abțineri. Legea merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis. Liberalii au votat contra și au anunțat că vor ataca legea la CCR.

RECLAMĂ

La cererea debitorului, obligaţia de plată a ratelor scadente, dobânzilor şi comisioanelor aferente împrumuturilor acordate debitorilor de către creditori, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidenţa moratoriului şi se suspendă, până la 31.12.2020, prin prelungirea corespunzătoare a maturităţii creditului, fără costuri suplimentare

Orice proceduri de executare silită, inclusiv urmărirea silită a bunurilor mobile, urmărirea silită imobiliară sau popririle de orice fel, începute până la data intrării în vigoare a prezentei legi, intră sub incidența moratoriului și se suspendă până la 31 decembrie 2020

Pentru a beneficia de suspendare, debitorii trimit creditorilor o solicitare în acest sens, în forma unui document imprimat pe suport de hâartie sau prin poștă electronică

Sunt eligibili și debitorii care se află în procedură de executare silită, în procedura de dare în plată, de reorganizare judiciară sau în orice alte proceduri judiciare sau extrajudiciare care tind la suspendarea efectelor contractelor de credit.

Legea se aplică persoanelor fizice, persoanelor juridice, persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociațiilor, fundațiilor și profesiilor liberale. Prezenta lege este aplicabilă și în cazul operațiunilor de leasing reglementate de Ordonanța Guvernului nr. 51/1997.

Sursa: realitatea

RECLAMĂ
Articolul precedentDecizie radicală în China, după apariția coronavirus: primul oraș care interzice consumul de carne de câine și pisică
Articolul următorO legendă a oltenilor vrea pace în Bănie! ”Craiova lui Mititelu are tot dreptul să joace pe Oblemenco!”