Acasă STIRI SPORTIVE Laurențiu Reghecampf, după ce a terminat meciul în tribune: „O fază de...

Laurențiu Reghecampf, după ce a terminat meciul în tribune: „O fază de amator din partea mea. Îmi voi găsi o pedeapsă!” —->

432
0

Universitatea Craiova a reușit să obțină o victorie pe terenul celor de la Farul, scor 0-3, în cadrul etapei cu numărul 5 din playoff-ul Ligii 1

RECLAMĂ

Meciul în care Jovan Markovic (21 de ani) a reușit o dublă reprezintă al patrulea triumf înregistrat de trupa lui Laurențiu Reghecampf (46 de ani) în acest playoff. La flash-interviul de după meci, antrenorul oltenilor s-a arătat extrem de bucuros pentru victorie. 

Laurențiu Reghecampf, fericit pentru cele trei puncte obținute cu Farul

În plus, Reghecampf a ținut să îi remarce atât pe Valerică Găman (33 de ani), care a revenit pe teren după o absență de aproximativ 6 luni, dar și pe ceilalți fotbaliști introduși în a doua repriză. 

„Sunt foarte fericit, nu fericit! Veneam după două victorii cu FCSB și CFR. Am încercat să-i motivez pe jucători, pentru că trebuia să intrăm cu același devotament și cred că asta s-a văzut din primul minut.

Din păcate, am ratat și foarte multe ocazii clare de a marca, scorul trebuia să fie mult mai mare. Dar sunt fericit că am luat cele trei puncte, mergem să jucăm meciul cu Sepsi din Cupă. Sunt bucuros că a reintrat Găman, și cei intrați de pe bancă au jucat bine”, a declarat Reghecampf. 

Laurențiu Reghecampf a văzut jumătate de meci din tribune

De asemenea, antrenorul Universității Craiova a comentat și incidentul din startul reprizei secunde, în urma căruia a fost eliminat de către centralul Cătălin Popa, care i-a acordat în primă fază cartonașul galben, iar imediat după cel roșu, pentru proteste.

„O fază de amator din partea mea, sincer! La 3-0, fault pentru noi, i-am reproșat faza dinainte, când în loc să ne dea mingea, a lăsat avantaj pentru Farul. Îmi cer scuze pe această cale și pentru Cătălin, este un arbitru care știe să gestioneze fazele astea.

Din partea mea, o fază de amator, sincer nu trebuia să se întâmple asta, probabil mă voi pedepsi singur. Îmi voi găsi o pedeapsă”, a mai adăugat Reghecampf. 

Sursa: https://m.digisport.ro/fotbal/liga-1/laurentiu-reghecampf-dupa-ce-a-terminat-meciul-in-tribune-o-faza-de-amator-din-partea-mea-imi-voi-gasi-o-pedeapsa-1634627

RECLAMĂ
Articolul precedentJovan Markovic a pus ”dubla” cu Farul pe seama inspirației de moment: ”Nu le-am gândit!”
Articolul următorMoment rar! Reghecampf, scuze în direct pentru „centralul” Popa: „O să mă pedepsesc singur” ➡➡