Kelemen Hunor a declarat, joi, că UDMR va pleda în ședința coaliței de săptamâna viitoare pentru păstrarea plafonării prețului la alimentele de bază pentru încă cel puțin șase luni de zile.
”În primul rând, nu a fost o discuţie în coaliţie. E coaliţie şi când stau la şedinţa de guvern, e coaliţie şi cu vicepremierii când discută premierul, a fost o discuţie în guvern dar în coaliţie nu a existat o decizie. Pe de altă parte, în momentul când noi am crescut TVA-ul şi au cresct preţurile la energie, inflaţia e aproape de zece la sută. În septembrie va depăşi 10% categoric, indiferent cine ce spune”, a declarat Kelemen Hunor.
De asemena, liderul UDMR a subliniat că el este în favoarea păstrării acestei plafonări.
”Eu am spus în coaliţie că eu sunt pentru a păstra această plafonare, oamenii trebuie să simtă că-s protejaţi. Sunt unele chestiuni care nu depind neapărat de noi sau doar într-o mică măsură dar sunt chestiuni care ţin de noi – să protejăm oamenii de inflaţie mare şi asta se vede în statistici că din 2023 de când a fost introdusă această plafonare în acele segmente s-a păstrat un preţ mai rezonabil, trebuie păstrat şi săptămâna viitoare asta va fi poziţia noastră – să păstrăm cel puţin şase luni de zile plafonarea adaosului comercial”, a mai spus Kelemen Hunor.