O îngrijitoare româncă a fost arestată în Italia sub acuzația că a maltratat și umilit un bătrân de 94 de ani din Ravenna, de care ar fi trebuit să aibă grijă. Femeia de 47 de ani a fost prinsă de polițiști chiar în momentul în care voia să fugă în România.
Românca a fost dusă după gratii vineri, la închisoarea Forli. Polițiștii care au venit să o aresteze spun că îngrijitoarea de 47 de ani își făcuse bagajele, cu gând să fugă în România. Acuzațiile care i se aduc sunt foarte grave.
Incidentul s-a consumat într-un azil de bătrâni din Villa Cesarea din Ravenna, unde românca Elena Căliman lucra ca îngrijitoare. Un bătrân de 94 de ani a fost victima femeii.
Românca e acuzată că l-a privat de mâncare, umilindu-l și punându-i în față doar farfuria goală, pe masă. De asemenea, femeia i-a dat nonagenarului medicamente necorespunzătoare tratamentului care îi era recomandat, inclusiv sedative, spune Teleromagna 24.
Potrivit ziarului Il Resto del Carlino, un moment șocant s-a consumat în luna mai, când bătrânul a fost dus cu forța în baie, iar românca i-ar fi dat cu fecale pe față. Victima s-a simțit rău în urma incidentului.
Elena Căliman a fost denunțată pe 18 mai, de o altă îngrijitoare, de origine poloneză. Poliția italiană a deschis o anchetă și a audiat mai mulți martori, de la care a aflat că românca ar fi lovit bătrânii de care avea grijă.
Inițial, românca și-a dat demisia de la azil, dar decizia de arestare pentru maltratare a fost pusă în practică de poliție abia vineri. Managerul azilului, un bărbat de 63 de ani, de asemenea, e vizat de anchetă. Bătrânul de 94 de ani care a fost victima româncei a fost luat de fiica lui și transferat la un alt azil.
Sursa: Observator