Preşedintele Clubului Pandurii Târgu-Jiu, Marin Condescu, a susţinut ieri că se aşteaptă să fie reţinut de organele de anchetă, dar ştie că nu va fi arestat preventiv, în baza unui mandat emis de judecător. Declaraţia a fost făcută în cadrul unei conferinţe de presă, în contextul dosarului în care anchetatorii au început deja urmărirea penală împotriva sa. Sindicalistul este acuzat de complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi fals. Tot Condescu a sugerat organelor de urmărirea penală că începerea urmăririi poate fi urmată şi de o scoatere de sub urmărirea penală. În aceeaşi cauză, vineri, anchetatorii au mai început urmărirea penală şi faţă de fostul director general al SNLO, Daniel Burlan, şi ex-director economic al companiei, Daniel Olaru, în dosarul tichetelor de masă.
La Inspectoratul Judeţean de Poliţie Gorj au fost audiaţi vineri Daniel Burlan şi Daniel Olaru. Celor doi li s-a adus la cunoştinţă şi faptul că împotriva lor s-a început urmărirea penală pentru abuz în serviciu contra intereselor publice. În acelaşi dosar, şi preşedintele Clubului de Fotbal Pandurii Târgu-Jiu este urmărit penal pentru complicitate la aceeaşi infracţiune. Doar că Marin Condescu nu a ajuns nici vineri în faţa procurorului Laurenţiu Grecu, cel care se ocupă de anchetarea cazului, comunicând printr-o adresă că se află la Cluj.
Condescu: „Sunt nevinovat!”
„M-am înţeles cu un domn comisar să vin luni la audieri. Da, ştiu că s-a început urmărirea penală împotriva mea. Majoritatea oamenilor sunt urmăriţi penal, iar începerea urmăririi penale poate fi urmată şi de scoatere de sub urmărirea penală. Eu sunt nevinovat şi nu am făcut altceva decât să ajut compania”, a declarat Condescu.
Condescu: „Este o răzbunare a unor oameni care nu mă plac”
În timp ce dădea explicaţii privind contractul de cesiune şi arătând un acord între părţi, în formă electronică, Condescu s-a trezit vorbind: „Mă aştept să fiu reţinut pentru 24 de ore, pentru că este o răzbunare a unor oameni care nu mă plac, dar doar reţinut, pentru că de arestat nu voi fi arestat. Există magistraţi cinstiţi care vor verifica dosarul şi vor vedea că nu se impune arestarea”, a comentat Condescu.
Burlan şi Olaru au alergat presa
Dacă sindicalistul a fost deschis în privinţa acestui subiect, Burlan şi Olaru au fugit ca dracu’ de tămâie când au dat de jurnalişti. Văzând că la poarta IJP Gorj se află reprezentanţii presei, foştii directori au fugit prin curtea poliţiei, spre stadion. Au fost, totuşi, prinşi de cameramanii televiziunilor şi, vizibili deranjaţi, au precizat că adoptă poziţia „no comment!”.
Avocata celor doi, Janeta Cosmulescu, fost adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a precizat că, într-adevăr, împotriva clienţilor săi s-a început urmărirea penală, dar că cei doi sunt nevinovaţi.
Contractul buclucaş
Contractul pentru care Condescu, Burlan şi Olaru răspund penal vizează o cesiune de creanţe pe care SNLO a încheiat-o în anul 2011 cu firma Edenred România SRL, furnizoare de tichete de masă pentru mineri, în contract implicându-se şi Clubul Pandurii Târgu-Jiu. Contractul a avut o valoare de 1,6 milioane lei, iar Edenred trebuia să îşi primească banii de la Pandurii, conform înţelegerii avute cu SNLO, unitatea minieră virând sumele prin intermediul clubului de fotbal. Reprezentanţii Edenred au informat însă CEO că nu şi-au recuperat sumele datorate de SNLO din anul 2011. Ulterior, Marin Condescu a plătit banii şi a spus public că suma a fost „un împrumut temporar” luat de la SNLO cu acceptul furnizorului de tichete. sursa: gorjexclusiv.ro