Generalul Cătălin Zisu este cercetat într-un dosar de corupție al DNA, cu un prejudiciu de 2,4 milioane de euro. Au avut loc mai multe descinderi.
Mai exact, așa cum arată Newsweek.ro, procurorii militari ai DNA au făcut percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei. Generalul cu 3 stele Cătălin Ștefăniță Zisu este considerat un apropiat al lui Gabriel Oprea, fost ministru al apărării și al generalului Lucian Pahonțu, fost șef al SPP.
Generalul Zisu, acuzat de DNA că a păgubit Armata Română cu aproape 12 milioane de lei
Potrivit sursei citate, la una dintre locații au fost găsite 2.000 de tablouri. “Au fost găsite un număr impresionant de tablouri, numai puțin de 2000, a căror valoare este greu să fie estimată pe moment”, susțin surse din anchetă. Procurorii DNA îl acuză pe Zisu de abuz în serviciu, însă generalul ar fi bănuit și de faptul că a încasat 1 milion de euro de la compania Garden Center Group, deținută de afaceristul Ionel Olteanu.
Legătura lui Zisu cu Oprea ar fi cel puțin controversată în acest moment, pentru că Gabriel Oprea, fost ministru al apărării, a fost acuzat că a folosit elicopterele Armatei pentru a ajunge la ”chermeze de partid”. “Zisu îi organiza chermezele lui Oprea pe vremea când era șeful Armatei și a fost numit în 2012 șef la Rezervele Statului la propunerea lui Gabriel Oprea”, susțin sursele citate de Newsweek.ro.
Mai mult, Oprea este un mare fan Călin Georgescu și este deseori prezent în studiourile unei televiziuni de știri din țara noastră. Cât despre prietenia generalului Zisu cu generalul Pahonțu, acesta ar fi unul dintre susținătorii candidatului independent Nicușor Dan.
Dacă ne uităm peste declarația de avere a generalului Zisu, acesta are 2 case de 700 metri pătrați din solda de 16.000 de lei pe lună, dar și un teren intravilan. Soția lui Zisu este pensionară și câștigă 6.500 de lei pe lună. Conform Gândul.ro, procurorii și mascații au descins și la o altă locație, mai exact la hotelul unde ar locui Zisu.
Ancheta l-ar viza inclusiv pe fiul generalului Zisu
Conform Mediafax, ancheta nu l-ar viza doar pe generalul Cătălin Zisu, dar și pe fiul acestuia, tot într-un caz de abuz în serviciu și lucrări în fals. Procurorii DNA au comentat pe cale oficială acest scandal. ”Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracțiuni de asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora.
În cursul zilei de 14 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, a transmis DNA.
În total au loc 22 de percheziții domiciliare în acest caz
Ulterior, surse judiciare au revenit și au oferit mai multe detalii în exclusivitate pentru Gândul: ”Se reține că există probe din care rezultă bănuiala rezonabilă că au fost săvârșite mai multe activități infracționale, toate subordonate interesului de a credita în mod nejustificat și nelegal antreprenorul Garden Center Grup SRL cu suma de 11.959.654,87 lei, care au implicat articole de lucrări referitoare la evacuare pământ/moloz și la pământ de umplutură, în condițiile în care acestea nu au fost realizate în realitate”.
Se pare că generalul Zisu ar fi dat contractul pentru extinderea Cimitirului Ghencea Militar către afaceristul Ionel Olteanu și compania Garden Center Grup SRL. Ar fi luat bani ca să ”rezolve” această alocare de proiect, care nici măcar nu a mai fost realizat niciodată.
În paralel, în același dosar au loc 22 de percheziții la domiciliile altor 21 de persoane fizice și o persoană juridică, bănuite că ar avea legătură cu aceste fapte investigate. Generalul Cătălin Zisu e unul dintre cei mai importanți comandanți din structurile MApN și se ocupă tocmai de structura MApN.