Acasă Life Style Femeia de 56 de ani, însărcinată cu copilul propriului fiu, a născut.

Femeia de 56 de ani, însărcinată cu copilul propriului fiu, a născut.

984
0

În vârstă de 56 de ani, americanca Nancy Hauck a născut-o pe nepoata ei, în această săptămână. „Totul a mers perfect și ne simțim binecuvântați să o avem în familia noastră”, a spus ea.

RECLAMĂ

Nancy Hauck, din St. George, Utah, a decis să fie mamă surogat pentru fiul ei, Jeff Hauk, în vârstă de 32 de ani și soția sa, Cambria, în vârstă de 30 de ani, care a suferit o histerectomie, ceea ce înseamnă că nu mai poate avea copii, conform Daily Mail.

Cuplul a apelat la un tratament de fertilizare în vitro timp de 6 ani înainte de a avea gemeni, pe Vere și Ayva, care au acum trei ani.

Apoi, a venit pe lume a doua pereche de gemeni, Diseal și Luka, acum în vârstă de 11 luni, dar nașterea a fost traumatizantă, iar Cambria a fost nevoită să facă o histerectomie.

Ulterior, Nancy s-a oferit să fie mamă surogat pentru fiul ei, iar în această săptămână a născut-o pe nepota ei, Hannah.„Totul a decurs perfect și ne simțim atât de binecuvântați să o avem în familia noastră”, a declarat Nancy pentru revista People după naștere.

Travaliu de 9 ore

Ea a fost în travaliu timp de nouă ore, pe care a descris-o ca fiind „o experiență remarcabilă și spirituală”, dar a precizat că simte „o oarecare tristețe din cauza separării”.

„Chiar dacă știu că bebelușul va merge la fiul meu, știu că va exista un pic din acel sentiment de gol”, a spus ea. Nancy plănuiește să își ia o perioadă de timp liber de la serviciu și să scrie o carte despre această experiență.

Nancy a început tratamentele hormonale în ianuarie 2022 și s-a injectat în fiecare zi timp de 12 săptămâni, cu ajutorul soțului ei și al tatălui lui Jeff, Jason, în vârstă de 59 de ani.

În februarie 2022, Hauck a transferat un embrion fertilizat pe care Jeff și Cambria l-au creat prin FIV, după care Hauck a rămas însărcinată cu nepotul ei, scriu cei de la New York Times.

Sursa: Daily Mail, New York Post

RECLAMĂ
Articolul precedentLegea dependenților de jocuri de noroc a fost adoptată. Sprijinul pe care îl primesc jucătorii înrăiți
Articolul următorMilitar francez găsit mort într-un hotel din București, înjunghiat cu o foarfecă în gât. Anchetatorii nu exclud o crimă