Acasă Life Style Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită...

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună.

355
0

Există femei care nu-și doresc copii, dar nu au curajul să admită și să spună. Prietena mea o recunoaște: nu-i plac copiii, nu o emoționează obrăjorii bucălați și nici nu simte că viața ei e incompletă fără o pereche de mânuțe încolăcite în jurul gâtului.

RECLAMĂ

Sunt femei care nu simt dorința de a deveni mame și aceasta este o alegere complet normală și respectabilă. Fiecare femeie are dreptul să aleagă ce este mai bine pentru ea și pentru viața ei. Aceasta poate fi o decizie dificilă, dar importantă, în special într-o societate în care a deveni mamă este considerată a fi un pas important în viața unei femei.

Suntem încurajați să credem că dorința de a avea copii este o parte naturală a feminității, dar aceasta nu este neapărat adevărată pentru toate femeile. Unele femei pot avea alte scopuri și planuri pentru viața lor și pot decide că nu doresc să devină mame.

În una din serile trecute am ieșit în Centrul Vechi cu trei prietene. Genul acela de prietene cu care, chiar dacă nu te vezi luni bune, ai impresia că nu s-au schimbat deloc și că relația e la fel de caldă ca atunci când vă vedeați o dată pe săptămână. În formula aceasta, ne mai văzusem acum un an și jumătate, la botezul copilului uneia dintre noi. Ne era dor să stăm de vorbă, așa că în prima jumătate de oră nici să analizăm meniul și să comandăm un suc nu am reușit. Inevitabil, discuțiile au alunecat către copii. Trei dintre noi suntem mame, cealaltă, nu. Iar ca să nu o plictisim cu detalii, încercam să evităm subiectul, însă tot aici ajungeam. Ea ne asculta politicoasă, punea întrebări, deși subiectul cu siguranță nu o interesa deloc.

Povestea ei e următoarea: s-a căsătorit de foarte tânără, iar la doi ani distanță a divorțat. Soțului i se scurgeau ochii după copii, ea nu se vedea mamă nici în ruptul capului. Nici atunci, nici altă dată. Copiii nu erau pentru ea și gata.

Cu câțiva ani în urmă, când nici eu nu eram încă mamă dar îmi doream nespus, am avut o discuție cu ea pe această temă. Mi-a explicat că nu simte nicio atracție pentru maternitate, că nu crede că are vreun instinct matern și nici că l-ar putea avea vreodată, și că, pur și simplu, își dorește să trăiască fără să-și asume acest rol. Ceea ce mi-a spus atunci m-a cam șocat. Era prima femeie pe care o auzeam vorbind în felul acesta despre copii.

Recunosc, nu am înțeles-o, pentru că sunt exact la polul opus. Înainte să am copii, îi iubeam la nebunie pe cei ai rudelor și prietenilor. Visam la ziua în care voi fi mamă, la o familie mare, la o casă cu multe camere din care să răzbată veselie. Iar ceea ce îmi spunea ea părea din alt film. O vedeam ca pe o excentricitate. Cum să nu-ți dorești să fii mamă? Cum să nu simți asta? Nu am îndrăznit să o întreb asta, însă a întrebat-o fostul ei soț, au întrebat-o părinții ei, care își doreau nepoței. Cu siguranță au întrebat-o rudele, vecinii de pe scară, băbuțele din parc și mulți alții care își bagă nasul în oalele altora.

Acum, la câțiva ani de la discuția aceasta, când sunt mamă de doi copii, fata aceasta mi se pare un munte de curaj. Își ascultă inima, își ascultă rațiunea și trăiește după propriile reguli. Are de câțiva ani un prieten căruia i-a spus din start că nu-i va putea dărui vreodată un copil. A fost perfect pentru el, nu-l interesa aspectul. Par fericiți împreună (probabil chiar sunt), se plimbă, călătoresc, citesc, sunt liniștiți. Au ceea ce își doresc.

Copilul meu cel mic doarme lângă mine când scriu rândurile acestea. Din când în când suspină, și fiecare suspin mă face să mă simt vinovată pentru că l-am certat înainte de culcare și a început să plângă. Îmi dăduse laptopul jos de pe masă și am țipat la el. A adormit suspinând, supărat pe mine.

Ca mamă de copii, fiecare zi e o luptă. Să iei decizii bune pentru ei, să le pui în farfurie mâncarea potrivită, să le cultivi încrederea în ei și în familia lor, să îi pregătești pentru viață, să le oferi instrumente de apărare și de luptă, să-i înveți binele și răul, să te asiguri că simt dragostea ta necondiționată, să fii blândă, să fii bună, să pari relaxată…..să nu le dai peste mână când te scot din pepeni. Nu mă plâng. Eu mi-am dorit să fiu mamă și, chiar dacă habar nu am avut cu ce bagaj imens mă voi încărca, nu regret nici măcar o secundă. Copiii mei sunt tot ce poate fi mai bun și mai frumos pe lume și nimeni, niciodată, nu mi-ar putea oferi o fericire mai mare decât cea pe care o primesc de la ei. Am sufletul plin datorită lor.

Dar nu toate mamele simt asta față de copii și tare mi-e că e multă durere și frustrare în sufletele lor. Nu toate mamele au fost făcute să fie mame. Nu cred în datoria tuturor femeilor de a contribui la perpetuarea speciei. Sunt prea mulți copii nefericiți din cauza asta.

Să spui ”nu, eu nu sunt făcută pentru asta” e un act de mare, mare curaj. Poate lumea ar fi mai bună dacă femeile nu ar naște pentru că așa le-a programat societatea, ci pentru că simt și își doresc asta. Dacă ar fi mamă, prietena mea ar fi probabil o mamă grozavă. Pentru că este un om grozav. Probabil că ar fi chiar o mamă mai bună ca mine și ar reuși să se controleze când copilul i-ar da laptopul pe jos. Probabil și-ar iubi nespus odorul și i s-ar umple inima de fericire privindu-l. Sau poate nu. Poate ar fi o mamă depresivă și frustrată, care tot restul zilelor ar tânji după viața de dinainte de copil. Să recunoaștem: mantaua asta numită maternitate nu ne îmbracă pe toate la fel de bine. Și-ar fi bine să nu punem presiune pe tinerele femei, nici să nu ne credem superioare că reușim să creștem unul, doi, trei copii. Fiecare ar trebui să aibă curajul să decidă în ce formulă vrea să-și trăiască viața.

Este important să respectăm deciziile acestor femei și să încurajăm discuțiile deschise despre acest subiect, astfel încât femeile să se poată exprima liber și să ia decizii informate fără a se simți vinovate sau judecate.

Este important să ne amintim că fiecare persoană este unică și că deciziile pe care le luăm despre viața noastră, inclusiv despre a deveni sau nu mamă, ar trebui să fie bazate pe propriile noastre dorințe și nevoi, nu pe presiunea societății sau a altor persoane.

sursa: https://g2g.ro/exista-femei-care-nu-si-doresc-copii-dar-nu-au-curajul-sa-admita-si-sa-spuna/

RECLAMĂ
Articolul precedentCe s-a întâmplat când am renunțat la telefonul mobil pentru o săptămână
Articolul următorAsasinul Passaris i-a luat în vizor pe judecători / Decizie de ultimă oră în dosarul „Fiarei din Balcani”