Elevul dispărut marți, 28 mai, în apele mării, la Mamaia, a fost găsit joi dimineață fără suflare. O femeie l-a observat plutind pe apă în zona Năvodari, la 10 kilometri de locul în care a dispărut. Reprezentanții Colegiului Militar, din Craiova, au transmis un mesaj în memoria elevului Iosif Corneliu Mitroi.
Un suflet preschimbat în înger ne privește acum de unde marea se uneşte cu cerul. Valurile nemiloase ale mării au zdrobit în vârtejul lor speranțele unui tânăr pandur abia când începuse să descopere puterea visului frumos. Au stins povestea unui suflet pur, unindu-l cu eternitatea. Povestea pandurului Iosif a început în septembrie 2018, când a păşit hotărât şi, în acelaşi timp, plin de emoţie, în Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” Craiova. Sensibilitatea, creativitatea şi seriozitatea cu care a abordat fiecare dintre proiectele sale au dus la rezultate deosebite atât în activităţile extracurriculare cât şi la concursurile şi olimpiadele şcolare. De la calificarea la naţionala de religie, de la relaţiile de prietenie sau bună colegialitate pe care le-a avut cu cei din generaţia lui sau cu ,,fraţii” mai mari din familia vladimireştilor, până la aplauzele pe care le-a primit de fiecare dată când urca pe o scenă sau cânta colegilor fie că era în companie sau în foişorul din curtea şcolii, Iosif transmitea candoare, o blândețe aparte, un zâmbet desprins din soare. Acordurile sale de chitară, vocea sa caldă vor reverbera mereu în inimile noastre. Chipul lui luminos zâmbea a bine, a frumos, a iubire. Generozitate, optimism, simplitate, sinceritate, inocență. Noblețe. Acesta a fost copilul, elevul, colegul și prietenul nostru special Iosif. O mare de lumină îți așternem în drumul tău spre cer.
Sursa: Lupamea