Un drum cu Mocăniţa s-a transformat în coşmar pentru sute de turişti din Maramureş! Trenul plin a deraiat pe Valea Vaserului, iar 12 oameni au fost răniţi. Printre victime sunt doi copii: un bebeluş de numai o lună şi un băieţel de trei ani şi jumătate. Locomotiva a sărit pur şi simplu de pe şine, s-a răsturnat pe o parte şi a tras după ea şi primul vagon. Poliţiştii au deschis un dosar penal şi încearcă să afle ce anume a produs accidentul.
Locomotiva grea de zeci de tone este răsturnată lângă şine. În vagoane, sute oameni aşteaptă să fie salvaţi. Se plimbau pe Valea Vaserului, când Mocăniţa a deraiat brusc la jumătatea traseului, în apropiere de Valea Rea. Forţa a fost atât de mare, încât şi primul vagon a sărit de pe linie. 12 oameni care se aflau în interior au fost răniţi.
A fost vorba de două peroane care au avut nevoie de guler cervical, o persoană care avea o problemă la claviculă – Dan Benga, şef salvamont Maramureş
O fetiţă de numai patru săptămâni şi un băieţel de trei ani şi jumătate sunt printre victime. În ajutorul lor, au venit şase ambulanţe, echipaje de la Salvamont, de la ISU şi jandarmii montani.
Victimele sunt transportate de către ambulanţele SAJ şi SMURD către Centrul de Primiri Urgenţe Vişeu – Oana Gonczi, purtător de cuvânt ISU Maramureş
340 de oameni erau în trenul turistic. După accident, cu toţii au fost transbordaţi către gara din Vişeul de Sus. Alţi 400 de turişti care aşteptau la celălalt capăt al liniei plimbarea cu Mocăniţa au rămas blocaţi.
Vor fi duşi în Vişeu, rând pe rând, cu maşini de teren puse la dispoziţie de autorităţi şi de localnici. Grav este că incidentul de astăzi s-ar fi repetat şi săptămâna trecută.
Am aflat întâmplător, dar e o informaţie care nu poate fi verificată, e vorba de un localnic care spunea că un ultim vagon al mocăniţei a deraiat uşor – Dan Benga, şef salvamont Maramureş
Mocăniţa, care străbate aproximativ 20 de kilometri din Valea Vaserului, este una dintre principalele atracţii turistice din judeţul Maramureş.
Sursa: observator