Un atac în plină stradă a avut loc la Râmnicu Vâlcea. Doi bărbați au lovit în cap o persoană, din spate, pe care apoi au jefuit-o de tot ce avea de valoare asupra sa.
Un martor a văzut scena, a anunțat Poliția, iar polițiștii au sosit imediat la fața locului, reușind să-i prindă pe tâlhari cu focuri de armă.
„În timp ce persoana vătămată S.V. se deplasa strada Dr. Hacman din municipiul Rm. Vâlcea, a fost lovită, din spate, în zona capului de către doi bărbaţi, care apoi au deposedat-o de mai multe bunurile pe care le avea asupra sa. Un martor ocular plecat în urmărirea celor doi bărbaţi a solicitat sprijinul forţelor de ordine care executau serviciul de patrulare, forţe prezente în număr mare pe străzile municipiului în contextul stării de urgenţă. După ce în prealabil forţele de ordine au tras 3 focuri de avertisment în plan vertical, cei doi făptuitori au fost prinşi şi conduşi la sediul poliţiei pentru cercetări. Faţă de cei doi suspecţi, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare au dispus reţinerea pe o durată de 24 de ore”, informează polițiștii.
Sursa: observator