Scandalul soților Șoșoacă a căpătat amploarea unei telenovele naționale. Silvestru Șoșoacă va merge pe stradă cu o brățară de monitorizare la picior, după ce pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru violență în familie. Reclamațiile au fost făcute de către senatoarea Diana Șoșoacă, care și-a acuzat fostul partener că a agresat-o fizic și emoțional, sugerând că de vină ar fi consumul exagerat de alcool.
După pronunțarea decizie în cazul lui Silvestru Șosoacă, senatoarea s-a dezvăluțuit într-o tiradă de acuzații grabe la adresa lui.
„Trebuie să-mi apăr copilul. Copilul meu a suferit destul. Este abuzat psiho-emoțional. El tot timpul vine pe lângă bloc, se duce la magazinul de acolo, bea în cantități industriale. De când a intrat în politică numai băutură peste băutură. (…) Nu se mai poate. Eu mă apăr legal, nu am venit la dumneavoastră la televiziuni să bălăcăresc și partidul și familia”, a afirmat Diana Șoșoacă.
Aceasta și-a mai acuzat fostul partener că ar fi un întreținut, care ani la rând ar fi profitat de succesul ei în cariera profesională și politică.
„Vreau să vă spun că domnul Șoșoacă a fost dat afară și de la Oltchim, și a fost dat afară și de la cel de-al doilea serviciu pe care l-a avut, pentru că nu a putut să facă față serviciului. Ăsta este adevărul. Acest om are grave probleme de violență, de imposibilitate de a se abține de la nervi, de la acte de violență, de la misoginism.”
sursa:https://www.realitatea.net/stiri/actual/diana-sosoaca-il-face-praf-pe-fostul-partener-bea-in-cantitati-industriale-de-cand-a-intrat-in-politica_660d0010d191bf49a963ddc2