Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp s-au împăcat. La finalul anului trecut, artista l-a acuzat pe fostul ei soț că nu a împărțit cu ea banii pe care i-a câștigat de pe urma colaborărilor lor.

Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp s-au împăcat. Cei doi au revenit la sentimente mai bune, iar fanii îi vor putea vedea pe aceeași scenă.
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp s-au împăcat
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au fost împreună timp de trei ani, divorțând în anul 2020. Între cei doi au avut loc mai multe conflicte, inclusiv în mediul online, artiștii au ajuns la sentimente mai bune și s-au împăcat.
Semn că au îngropat securea războiului, Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au acceptat să cânte pe aceeași scenă, în Germania.
„Am fost contactați de către un organizator cu care colaborăm de mulți ani și eu, și el, chiar de la începuturi. Am spus da, pentru că timpul a vindecat orice resentiment.
În viață și în meseria noastră, e posibil să te întâlnești oriunde, la filmări, la evenimente private, nunti, botezuri. Asta e viața. În egală măsură ne respectăm publicul. Atât acel public care a iubit melodiile noastre, cât și pe acei care ne iubesc separat”, a spus Carmen de la Sălciua, conform Playtech.
Carmen de la Sălciua a anunțat că îl dă în judecată pe Culiță Sterp
Spre finalul anului trecut, Carmen de la Sălciua anunța că vrea să îl dea în judecată pe Culiță Sterp, deoarece acesta nu i-ar fi dat banii pe care îi merita pentru colaborărilor lor.
„Am decis să fac demersuri legale. Piesele au fost șterse și singura care a mai rămas e ”Se oprește timpul”. În rest, toate videoclipurile oficiale din care s-au încasat foarte mulți bani au fost șterse, însă sunt mai multe lucruri despre care doar cu un avocat pot să le discut”, a spus aceasta, conform Spynews.
Sursa foto: Instagram