Banii de la bugetul de stat sau bani din fonduri europene? De unde au provenit fondurile cu care s-a finanțat construcția autostrăzilor
În ultimii trei ani, între 2022 și 2025, România a reușit performanța de a inaugura circa 300 de kilometri de autostradă și drumuri expres. Recordul a fost stabilit în 2024, cu aproape 200 de kilometri terminați. La începutul anului 2025, oficialii din Ministerul Transporturilor anunțau că în acest an ar urma să fie inaugurați nu mai puțin de 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, cu alți 724 de kilometri în execuție. De unde însă au provenit majoritatea fondurilor pentru construcția acestor drumuri?
Banii din PNRR pentru construcția de autostrăzi
PNRR-ul României a fost aprobat oficial în data de 29 octombrie, iar luna următoare guvernul noii coaliții de guvernare PNL-PSD-UDMR depunea jurământul. La doar câteva zile distanță începeau să vină și primele fonduri din programul prin care Europa încerca să-și reinventeze economia. Mai exact, este vorba de aproape două miliarde de euro dintr-un total de 3,8 miliarde ce făceau parte dintr-o primă tranșă de prefinanțare.
Implementarea PNRR ar urma să se încheie în anul 2026 și până în prezent (datele sunt pentru finalul lunii mai) România a atras un total de 9,44 miliarde de euro din PNRR, o sumă care include atât granturi, cât și împrumuturi. Aceasta reprezintă aproximativ o treime din alocarea totală de 28,5 miliarde de euro destinată României.
În anul 2021, CNAIR, compania națională prin care sunt finanțate contractele de construcție a autostrăzilor și drumurilor expres aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, a avut zero lei din fonduri europene nerambursabile (exercițiul financiar 2014-2020). În acel an CNAIR a avut investiții de 5,4 miliarde lei, beneficiind de subvenții de la bugetul de stat de 6,5 miliarde. Bugetul total din acel an a fost de 8,15 miliarde.
Când încep să vină banii europeni la CNAIR
În bugetul pe anul 2022 apar și primele fonduri din PNRR la CNAIR. Este vorba de 518,3 milioane lei proveniți din PNRR, însă, lucru ce trebuie subliniat, este vorba de componenta de împrumut a PNRR, nu de fonduri nerambursabile. Pe partea de fonduri europene clasice, au fost zero lei cheltuiți, la fel ca și în cazul sumelor nerambursabile din PNRR.
În 2022, CNAIR a avut un buget total de 12,22 miliarde lei, din care subvențiile de la bugetul de stat au reprezentat 10,39 miliarde. Investițiile din acel an s-au ridicat la suma de 8,43 miliarde. De remarcat că banii din PNRR apar în execuția bugetară abia în luna decembrie.
În acel an, salariile angajaților companiei au reprezentat peste 720 milioane lei, iar pentru achiziția de bunuri și servicii (aici intră și costurile de întreținere pentru rețeaua de autostrăzi), compania a avut un buget de peste 2,5 miliarde de lei.
În anul 2023, veniturile totale ale CNAIR ajung la suma de 14,57 miliarde lei (aproape 3 miliarde de euro), mare parte a acestei sume provenind din subvențiile de la bugetul de stat, mai exact 12,5 miliarde lei.
Sumele atrase din PNRR cresc de cinci ori, ajungând la suma de 2,56 miliarde lei. Din nou însă este vorba de componenta de împrumut a PNRR. În conturile companiei intră zero lei din fonduri europene clasice sau nerambursabile din PNRR.
În acel an, cheltuielile de capital ale CNAIR (investițiile) s-au ridicat la suma de 8,6 miliarde lei.
Anul record pentru construcția de autostrăzi
Anul 2024 a fost anul record pentru construcția de autostrăzi și drumuri expres în România. Mai exact, aproape 200 de kilometri (196, mai exact) au fost dați în folosință anul trecut, fiind vorba de tronsoane semnificative pe Autostrada A7 (Moldovei), inclusiv 77,84 km pe A7 și 19,5 km pe DEx12 Colonești-Albota.
În acel an, bugetul CNAIR a fost de peste 19,6 miliarde lei, o majorare cu aproape 30% față de anul anterior. Din nou, marea majoritate a sumelor au provenit de la bugetul de stat, 17,5 miliarde lei mai exact, circa 3,5 miliarde euro.
Cheltuielile de capital, adică banii efectiv cheltuiți pentru investiții în anul trecut, s-au ridicat însă doar la suma de 10,18 miliarde. În 2024 suma provenită din PNRR a crescut și ea semnificativ, ajungând la 5,92 miliarde lei. Din nou, este vorba de sume provenind din componenta de împrumut a PNRR.

Cifrele de pe anul 2025
Pentru primele șapte luni ale anului 2025, CNAIR a declarat venituri de 11,8 miliarde lei, cu peste 2,5 miliarde mai mult decât în primele șapte luni ale anului precedent (9,2 miliarde declara CNAIR la finalul lunii iulie în 2024). Potrivit declarațiilor autorităților, în acest an ar trebui să fie dați în folosință circa 250 de kilometri de autostradă sau drum expres.
Pentru aceste primele șapte luni, CNAIR a primit subvenții de 10,7 miliarde lei, față de 8,1 miliarde în aceeași perioadă în 2024). Investițiile totale făcute în această perioadă au fost de 5 miliarde, iar fondurile de PNRR atrase în aceste prime șapte luni au fost de 5 miliarde.

Per total, în cei trei ani și jumătate, CNAIR a făcut investiții de 32,2 miliarde lei, iar sumele din PNRR au totalizat 14 miliarde, toate pe componenta de împrumut. În aceeași perioadă, compania de drumuri a beneficiat de subvenții de 51,1 miliarde lei sau peste 10 miliarde de euro de la bugetul de stat.
Practic, mai puțin de 50% (43,4%) din suma totală cheltuită de CNAIR pentru investiții în cei trei ani și jumătate a provenit din programul PNRR, toate cele 14 miliarde provenind din componenta de împrumuturi.