Judecătorii Curţii de Apel Craiova au hotărât în această după amiază să reducă de la 29 de zile la zece zile mandatul de arestare preventivă emis de Tribunalul Dolj pe numele şoferului care marţi a lovit intenţionat cu maşina fată de 20 ani. Accidentul s-a produs la ieşirea din staţia peco MOL de pe strada Maria Tănase, din Craiova, iar şoferul care l-a provocat a fugit de la locul faptei. El a fost identificat ca fiind Valeriu Florin Cioacă, de 19 ani, din Craiova şi a fost reţinut pentru 24 de pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor, iar miercuri Tribunalul Dolj a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile. Cioacă a făcut recurs, iar astăzi completul de trei judecători al Curţii de Apel a admis recursul şi a dispus reducerea perioadei arestării preventive de la 29 la 10 zile. Unul dintre cei trei judecători a făcut opinie separată, susţinând respingerea propunerii de arestare preventivă şi luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, însă a rămas definitivă opinia majorităţii, formată din ceilalţi doi magistraţi.
sursa: gds.ro