Acasă Stiri Ciucu spune că „nu s-a discutat nici măcar informal” susținerea lui Nicușor...

Ciucu spune că „nu s-a discutat nici măcar informal” susținerea lui Nicușor Dan la prezidențiale, dar zice în ce condiții l-ar putea susține, totuși, PNL

52
0

Prim-vicepreședinte PNL, Ciprian Ciucu, a spus, joi, la Digi24, în ce condiții PNL ar susține candidatura lui Nicușor Dan la prezidențiale, dar punctează că „nu s-a discutat nici măcar informal” această variantă, iar candidatul comun al coaliției rămâne Crin Antonescu.

RECLAMĂ

„Nu știu ce se află în grădina PSD. Pentru ceea ce se întâmplă la PSD pot să vorbească doar membrii reprezentativi ai PSD. Pot să vă zic doar foarte clar că în acest moment nu s-a discutat nici măcar informal varianta Nicușor Dan. Am înțeles că domnul primar general nu are susținerea USR. Am văzut mai multe declarații ale membrilor USR care au spus că nu-i înțeleg candidatura și că nu îl susțin, ei având candidatul propriu, pe doamna Lasconi”, a spus Ciucu la Digi24.

Nicușor Dan „ar putea fi una dintre multele opțiuni” pe care le-ar putea avea” PNL „dacă ar reuși la un moment dat să obțină o astfel de decizie”, adică o susținere a USR, iar „între noi și PSD să intervină nu știu ce neînțelegeri”, a spus prim-vicepreședintele PNL.

„Dar în acest moment, ceea ce pot să vă spun este că nu a discutat nimeni nici în forurile statutare și de conducere ale partidului, nici măcar informal, opțiunea de a merge cu domnul primar Nicușor Dan care are, de altfel, foarte multe lucruri de făcut în București”, a continuat Ciucu.

Ce spune despre susținerea lui Crin Antonescu la prezidențiale

„Din câte am văzut, există un protocol care nu spune doar că vom avea un candidat comun, ci spune vom avea un candidat comun în persoana domnului Crin Antonescu, care s-a trezit aruncat în arenă, poate din punctul meu de vedere prematur, și a devenit ținta foarte multor atacuri, așa cum era de așteptat de altfel, pentru că oricine ar fi fost în poziția domniei sale ar fi trecut prin aceleași furci caudine”, a spus Ciucu la Digi24.

Ciucu spune și de ce vor fi făcute sondaje de opinie, chiar dacă PSD și PNL s-au înțeles la un candidat comun.

„Eu am luat această candidatură ca o bună intenție a domnului Antonescu, eu personal, dar nu prea se fac lucrurile așa. Noi am propus: hai să testăm mai mulți candidați, că va fi Antonescu sau altcineva, dar măcar să aruncăm mai multe nume pe piață, tocmai ca să nu se întâmple ceea ce s-a mai întâmplat, pentru că poate să-i scadă șansele devenind țintă, dar în acest moment mergem mai departe cu candidatura domnului Antonescu. Aceste sondaje se fac pentru că n-ai cum să intri în alegeri fără sondaje, iar dacă PSD face un sondaj, trebuie să facem și noi un sondaj, cel puțin pentru calibrare, pentru verificare”, a mai spus liderul PNL.

Sursa: Ciucu spune că „nu s-a discutat nici măcar informal” susținerea lui Nicușor Dan la prezidențiale, dar zice în ce condiții l-ar putea susține, totuși, PNL – HotNews.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentTrump: Putin vrea să ne întâlnim pentru a „pune capăt războiului”, suntem pe cale să organizăm întâlnirea
Articolul următorNicușor Dan, după ce Politico a scris că România riscă același rezultat la noile alegeri prezidențiale: „Pe bună dreptate”