Cherecheș e reținut, va ajunge mai greu în România, iar municipiul Baia Mare trebuie să fie condus de cineva. Drept urmare, consilierii minicipali l-au numit pe Doru Dăncuș pe postul de primar interimar. Dăncuş face parte din PNŢCD, parte a Alianţei pentru Maramureş, alături de PSD. Acesta a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului şi s-a declarat public „locotenent” al fostului primar condamnat pentru luare de mită, Cătălin Cherecheş. Consiliul Local Baia Mare a votat, luni, alegerea viceprimarului Doru Dăncuş (PNŢCD) în funcţia de primar interimar al municipiului, până la organizarea noilor alegeri. La şedinţă au fost prezenţi 15 consilieri locali din cei 23.Zece consilieri locali au votat pentru şi cinci împotrivă. Pe lista de propuneri pentru funcţia de primar interimar s-a mai aflat şi viceprimarul Istvan Pap (UDMR). Doru Dăncuş face parte din PNŢCD, care face parte din Alianţa pentru Maramureş, alături de PSD. Acesta a ocupat funcţia de viceprimar al municipiului şi s-a declarat public „locotenent” al fostului primar condamnat pentru luare de mită, Cătălin Cherecheş.
„Suntem într-un moment de delicat pentru comunitatea noastră, implicit pentru Consiliul Local (…) Am avut o săptămână plină, o săptămână foarte agitată în urbea noastră (….) Am spus-o că nu mă cramponez de acest scaun şi dacă majoritatea Consiliului Local va hotărâ să îmi retragă aceste atribuţii (de primar interimar n.r.) pe care le am primit în baza hotărârii 418/2020, nu voi opune nici cea mai mică rezistenţă şi mă voi supune votului. Împreună cu colegii mei din Coaliţia pentru Maramureş, care formează cel mai numeros grup politic din CL, o să încercăm să găsim cele mai bune soluţii de a contribui cu idei, cu iniţiative, proiecte la bunul mers al municipiului Baia Mare”, a spus Doru Dăncuş, în şedinţa Consiliului Local.
Dăncuș a fost vicepreședinte al CJ Maramureș în perioada 2016 – 2020, iar din 2020 este viceprimar în Baia Mare. Din ultima declarație de avere a acestuie reiese faptul că are un apartament de 78 de metri pătrați. Doru Dăncuș a declarat suma de 146.016 RON ca indemnizație de viceprimar.
De asemenea, acesta este un împătimit al jocurilor de noroc și a declarat suma de 122.482 RON câștigată exclusiv din pariurile sportive în 2022. În total, în perioada 2015 – 2022, primarul interimar din Baia Mare a câștigat la pariuri sportive suma de 598.289 de lei.
Acesta ar fi intrat în atenția procurorilor, fiind cercetat penal pentru infracțiunile de fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, uzurpare de funcții și constituirea de grup infracțional organizat.
În data de 23 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a constituit dosarul penal nr. 5144/P/2023, ca răspuns la plângerea depusă de PNȚCD prin președintele partidului, Aurelian Pavelescu, și a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor amintite.
sursa:https://www.realitatea.net/stiri/actual/cine-este-locotenentul-lui-chereches-impatimit-de-pariuri-numit-primar-interimar-la-baia-mare_656f5e9b9378d30d0b262a53