Fostul ministru chinez al agriculturii Tang Renjian a fost condamnat duminică la moarte pentru corupție, cu o suspendare de doi ani a execuției, a anunțat un tribunal din nord-estul Chinei, informează AFP.
Tang a acceptat mită în bancnote și bunuri în sumă totală de peste 268 de milioane de yuani (32 de milioane de euro) din 2007 până în 2024, a precizat într-un comunicat tribunalul popular din Changchun, în provincia Jilin.
Această mită „a cauzat pierderi extrem de grave intereselor statului și poporului, și justifică prin urmare pedeapsa cu moartea”, potrivit comunicatului, care susține că acuzatul și-a mărturisit „crimele” și a exprimat remușcări.
Această condamnare este cea mai recentă din ampla campanie anticorupție declanșată de președintele chinez Xi Jinping, care a făcut să cadă mai mulți responsabili de rang înalt.
Susținătorii acestei campanii afirmă că ea favorizează o guvernare ireproșabilă, însă detractorii estimează că ea conferă președintelui puterea de a-i înlătura pe rivalii săi politici, scrie Agerpres.
Înainte de a fi ministru al agriculturii (2020-2024), Tang fusese guvernator al provinciei Gansu (nord-vest), precum și vicepreședinte al regiunii autonome Guangxi (sud).
Căderea lui vine după ce anchete similare pentru corupție i-au vizat pe foștii miniștri ai apărării Li Shangfu și Wei Fenghe.
Li a fost demis din funcția sa la doar șapte luni după ce fusese numit, apoi exclus din Partidul Comunist Chinez pentru infracțiuni, în special suspiciuni de corupție, potrivit media de stat.
Succesorul său, Dong Jun, actual ministru al apărării, ar fi fost de asemenea vizat de o anchetă pentru corupție.
Sursa: China zguduită de un verdict extrem: Condamnare la moarte pentru un fost ministru