La 37 de ani, Celia a luat o decizie care-i va schimba total viața! Cântăreața tocmai a anunțat că se retrage din muzică, după o carieră de succes. Artista este însărcinată în cinci luni și se va dedica exclusiv vieții de mămică! Pandemia, dar și sarcina, au determinat-o pe Celia să renunțe definitiv la careira ei în muzică! Celia urmează să devină mămică pentru a doua oară și este în culmea fericirii. Artista se chinuie de foarte mult timp să aducă pe lume un al doilea copil. În trecut, solista a pierdut două sarcini, ceea ce a afectat-o profund. Acum cântăreața intenționează să se retragă din muzică și să se ocupe doar de creșterea copiilor.
„Simțeam că drumul meu este mult mai lung decât atât”
„Am simțit că nu-mi mai găsesc locul. Să poți să te menții ca artist trebuie să oferi sută la sută, să-și oferi energia în proiectul respectiv. Iar eu pot să spun că m-am retras. Acesta este faptul pentru care am dispărut, oarecum, sau am fost văzută tot mai puțin. Mi-am lăsat amprenta frumos, zic eu, am trecut etapa asta minunat, mi-am trăit visul copilăriei. E adevărat că mi-aș fi dorit să ajung un artist internațional, simțeam că drumul meu este mult mai lung decât atât. Dar nu se știe niciodată, după ce trece un an, poate doi, de la sarcină. Am câteva piese gata… Dar te miri când vin înapoi”, a povestit artista, în cadrul podcast-ului „Viața Vedetelor”.
Celia a pierdut două sarcini
Celia urmează să nască anul viitor o fetiță. Artista nu s-a hotărât însă ce nume va purta bebelușa. Solista a trecut prin momente crunte după ce a pierdut nu mai puțin de două sarcini. S-a confruntat la acel moment și cu depresia. „Suntem și am fost extrem de fericiți, e o mare binecuvântare, mai ales când se întâmplă după ce pierzi aproape de tot speranța că mai e posibil să vină pe lume un nou suflețel. E clar că al doilea copil e o mare binecuvântare pentru că ni l-am dorit de mulți ani, îmi pare minunat și faptul că avem un băiat și o fetiță, Angelo va avea mereu grijă de surioara lui și voi fi mai liniștită în perioada adolescenței ei, cu gândul că e fratele ei aproape, el fiind cu șapte ani și ceva mai mare decât ea. Viitorul sună bine!”, a mai spus Celia.
sursa:https://www.click.ro/vedete/romanesti/celia-se-retrage-din-muzica-artista-e-insarcinata-cinci-luni-nu-mi-mai-gasesc-locul