Acasă CoronaVirus Cel mai negru bilanț de la începutul pandemiei. În București și șapte...

Cel mai negru bilanț de la începutul pandemiei. În București și șapte județe, rata de infectare depășește pragul de 1,5

535
0

În ultimele 24 de ore au fost 3.186 de cazuri noi de COVID-19, un nou record îngrijorător al infecțiilor cu coronavirus de la începutul pandemiei. De asemenea, alți 52 de români au murit din cauza bolii COVID-19. În București și șapte județe, rata de infectare depășește pragul de 1,5.

RECLAMĂ

Până astăzi, 9 octombrie, în România, au fost confirmate 148.886 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 114.792 de pacienți au fost declarați vindecați. Până astăzi, 5.299 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

Județele în care coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este peste  pragul de 1,5 sunt următoarele:

București – 2,28

Alba – 1,98

Vâlcea -1,98

Iași – 1,80

Bacău – 1,72

Teleorman – 1,62

Neamț – 1,62

Vaslui – 1,59

În ultimele 24 de ore au fost raportate 52 de decese (24 bărbați și 28 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, Brașov, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Hunedoara, Iași, Mureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 4 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 5 decese la categoria 50-59 de ani, 16 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 13 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 14 decese la categoria de peste 80 de ani.

51 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 8.772. Dintre acestea, 613 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.627.544 de teste. Dintre acestea, 29.282 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 17.286 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.996 la cerere.

Pe teritoriul României, 12.935 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 8.418  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 27.009 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 9 persoane.

Sursa: digi24.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentO fată din Pitești s-a dus „înarmată până-n dinți” la școală. Ce i-au descoperit jandarmii în geantă
Articolul următorAvocatul Poporului îi cere lui Marcel Vela să spună baza legală potrivit căreia poliţiştii pot patrula şi în civil: ‘Scopul poliției este de a preveni’