Acasă Life Style Câți bani primeau, de fapt, vedetele din România să pozeze în Playboy

Câți bani primeau, de fapt, vedetele din România să pozeze în Playboy

802
0

Imediat după 1990, fiind o piață liberă, mai multe publicații internaționale intrau și în România. Una dintre cele mai populare reviste pentru adulți, Playboy intra pe piața românească în 1999. De atunci pe coperta revistei au apărut multe din celebrele dive de astăzi.

RECLAMĂ

Revista Playboy a dat divele României de astăzi

Una din cele mai importante și populare reviste pentru adulți, deținută de Hugh Hefner, avea să ajungă în 1999 în România. Editorul revistei, în varianta românească, Dan Boerescu a povestit recent despre divele care au ajuns pe coperta revistei.Primul pictorial, la primul număr românesc, a avut-o pe copertă pe Dana Săvuică. Conform editorului, pictorialul cu Dana a fost făcut de un celebru fotograf la Chicago, acesta lucrând cu Playboy de aproape 30 de ani. Acel prim număr al revistei avea să devină cea mai vândută revistă, ajungând imediat la câteva zeci de mii de exemplare vândute.

„Dana Săvuică a pozat pentru numărul 1 la Chicago, în studioul regretatului Richard Fegley. Într-o pauză a şedinţei foto, a fost abordată de chitaristul lui Bruce Springsteen, celebrul Steve Van Zandt.

Acesta dădea un interviu pentru Playboy USA. A invitat-o să ia masa cu trupa la hotel. Dana a refuzat să meargă singură, fără mine. A ratat ocazia de a-l cunoaşte pe Bruce Springsteen.”, povestește Dan Boerescu.

După Dana Săvuică, care a deschis drumul viitoarelor protagoniste pe coperta Playboy, au urmat și alte vedete sau viitoare vedete. Dintre toate frumoasele României, povestește fostul editor, cea mai scumpă ar fi fost Andreea Antonescu. Pentru un pictorial incendiar în Playboy Andreea a fost remunerată cu 30.000 euro în 2001.

“Am negociat prima data cu tatăl ei, Gigi Antonescu. Nu puteam vorbi cu fete sub 18 ani. Când a pozat, era majoră deja. Am facut și cu Andreea Bălan ceva, o supercopertă, dar atunci era cu cariera ei. Fostul meu adjunct a negociat tot.”, povestea Dan Boerescu.

Cel mai ieftin pictorial al revistei

Alte vedete, ca Loredana Groza, Andreea Bănică sau Andreea Mantea, au pozat pentru sume de 10.000 de euro. Andreea Mantea fusese și câștigătoarea unui concurs Miss Playboy, primind și alte cadouri din partea organizatorilor.

Printre cele care și-au lansat cariera direct de pe coperta Playboy a fost Nicoleta Luciu cu șase pictoriale incendiare, pentru care a încasat 20.000 euro. O altă tânără viitoare divă, Bianca Drăgușanu a pozat gratis ”fiind fericită că a găsit o cale să ajungă cunoscută”, spunea Dan Boerescu. Cu alte cuvinte acesta a fost cel mai ieftin pictorial făcut de Playboy. Dar, nu e chiar așa, mai spune Boerescu, aducându-și aminte de Gina Pistol.

Gina Pistol a venit de pe stradă, aflase de undeva ca sunt stelist si mi-a zis ca e iubita unui jucător. Nu a contat asta, dar am luat-o pentru ca mi s-a părut Marlyn Monroe a noastră. A luat foarte puțin, până în 1.000 de dolari”, a dezvăluit Boerescu.

Au mai existat negocieri cu, pe-atunci, celebrele Mihaela Rădulescu și Andreea Marin, principalele dive ale momentului. Conform editorului sumele negociate s-ar fi ridicat undeva la aproape 50.000 de euro de fiecare. Numai că, din motive știute doar de cele două, pictorialele nu au mai ajuns în paginile revistei Playboy.

SURSA:https://playtech.ro/stiri/cati-bani-primeau-de-fapt-vedetele-din-romania-sa-pozeze-in-playboy-319628?utm_source=CANCAN+HP&utm_medium=website&utm_campaign=fidmee

RECLAMĂ
Articolul precedentBill Gates a anunţat exact când se termină pandemia de Covid-19! „Vaccinul va fi distribuit şi în celelalte ţări, pentru a accelera finalul”
Articolul următorA murit tenorul Corneliu Murgu, fostul director general al Operei Naţionale Române din Timişoara