Statul oferă ajutor financiar părinţilor care sunt nevoiţi să stea acasă cu cei mici, după ce şcolile au intrat în scenariul roşu. Cuantumul maxim pe care îl vor primi părinții este de 75% din salariu. Dacă salariul de bază este unul mai mare, acesta va fi limitat la trei sferturi din salariul brut la nivel national.
Un proiect de ordonanţă de urgenţă prevede plata părinţilor nevoiţi să stea acasă cu copiii mai mici de 12 ani, dacă şcolile la care învaţă aceştia sunt în scenariul galben, pe lângă cel roşu, care era cuprins deja în legislaţie. Acei părinţi, care muncesc numai de acasă, nu beneficiază de acest ajutor.
„Practic, părinții vor putea să beneficieze de aceste zile libere plătite dacă nu își desfășoară activitatea în regim de telemuncă, sau de muncă la domiciliu, și de asemenea aceste zile libere se acordă pe toată perioada în care se aplică scenariile galben și roșu”, a declarat Raluca Turcan.
Dacă părintele a stat toată luna acasă cu copilul, acesta va primi ajutor de la Guvern de maximum 2.400 de lei net. În cazul în care părintele stă acasă o singură zi acesta va primi 100 de lei.
Toate documentele necesare vor fi făcute de angajator pentru că părinții trebuie să solicite șefilor acordarea acestor zile libere.
Virginia Lungu este agent de turism iar în această perioadă lucrează de acasă. Tot acasă fac scoala online şi cele două fiice, de şase ani jumătate.
La noi este foarte greu, pentru că (în timp ce copiii dansează în spate, n.r.) cam aşa se desfăşoară întâlnirile mele pe videocall. De obicei se strecoară în camera un copil, exact atunci vrea să meargă la toaletă şi atunci află toată lumea. Este foarte epuizant, nu te poţi concentra la absolut nimic. Nici la treburile casei, nu la copii, nici la muncă.”, spune Virginia Lungu, potrivit stirileprotv.ro.
„Dacă angajatorul va dovedi înţelegere, cred că părintele poate să meargă înainte în acest stil în care se împarte intre jobul făcut de acasă şi copil. E adevărat că e mai complicat atunci când angajatorul nu cade de acord cu angajatul, că evident vor exista şi situaţii din acestea, sperăm că vor fi puţine”, spune Ana Măița, Mame pentru Mame
Probleme pot apărea şi dacă angajatul îşi ia zile libere plătite şi lipseşte mult timp de la serviciu.
Iată cum vom îngroşa poate rândul şomerilor, vrând nevrând. Este destul de dificil să îţi întrerupi activitatea la un angajator şi angajatorul să te dorească pe termen lung, cum este acest an şcolar, până anul viitor în iunie. Va fi destul de dificil. Pe de altă parte, procedura de decontare este greoaie”, spune Gabriel Chicioreanu, FNAP.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă ar putea suferi modificări. Varianta finală va fi adoptată în şedinţa de Guvern de săptămâna viitoare.
Sursa: romaniatv.net