Primul drum expres din România ar urma sa fie deschis circulației în 2022.
Este promisiunea constructorului șoselei Craiova – Pitești, care a primit, vineri, ultimele aprobări pentru începerea lucrărilor. Drumul expres va costa aproape un miliard de euro și este esențial pentru dezvoltarea economică a Olteniei.
Constructorii au primit ultimele două ordine pentru demararea lucrărilor la drumul expres Craiova – Pitești. Au terminat de proiectat drumul și sunt gata de șantier.
Victor Constantinescu, reprezentant Tehnostrade: „Termenul de lucru 24 de luni. Nu o să fie nicio întârziere. Singura chestie vedem ce găsim acolo”
Cea mai complicată parte va fi construirea unui pod de o jumătate de kilometru care să traverseze râul Olt în zona Slatinei.
Cei 121 de kilometri dintre Craiova şi Piteşti vor costa peste 930 de milioane de euro, o parte din fonduri europene.
Lucian Bode, ministrul Transporturilor: „Nu vor fi întârzieri la plata banilor, pentru că sunt fonduri europene…”
Viteza maximă de deplasare pe un drum expres este de 100 de kilometri pe oră. Proiectul iniţial prevede însă un drum pe patru benzi de circulaţie, adică 2 pe sens, dar şi benzi de urgenţă. Sunt elemente de siguranţă care ar permite pe anumite locuri creşterea vitezei până la regim de autostrada: 130 de kilometri pe oră.
Compania Ford care are o fabrică la Craiova cere de ani buni construirea unei autostrăzi sau a unui drum expres cu care să-şi poată exporta producţia mai uşor decât pe drumurile naţionale.
Dacă ar fi gata, aceasta șosea care nu ar intra prin localităţi, ar lega Craiova de Constanța cu ajutorul autostrăzilor A1 şi A2.
Şi celălalt constructor auto din România, Dacia, solicită de câţiva ani grăbirea construirii autostrăzii Sibiu – Piteşti. Însă 2 tronsoane nu au un constructor, iar celelalte 3 ar urma, cu mult optimism, să fie gata în 2023.
Sursa: stirile protv