Internaţionalul român Gabi Tamaş a fost reţinut de Poliţie în această dimineaţă, după ce a provocat un scandal în zona bulevardului Iancu de Hunedoara.
Fotbalistul lui WBA a spart geamul unei scări de bloc, iar echipajele de poliţie au ajuns la locaţie în urma apelului făcut de un locatar la 112. Martorii la eveniment susţin că Tamaş a agresat şi femeia de serviciu a imobilului, iar la sosirea oamenilor legii, acesta a susţinut că nu ştie cum a ajuns în acea zonă.
Aflat într-o stare avansată de ebrietate, fundaşul a fost dus la o secţie de Poliţie pentru a da declaraţii.
„Fotbalistul Gabriel Tamaş era într-o stare avansată de ebrietate şi cred că şi drogat. A spart uşa blocului al cărui administator sunt şi a agresat femeia de serviciu. Reprezentanţi de la Circa 1 de Poliţie se află acum la locul faptei, unde atât eu, cât şi femeia de serviciu şi alţi locatari dăm declaraţii„, a spus administratorul blocului pentru ProSport.
Gabi Tamaş se numără printre jucătorii convocaţi de Victor Piţurcă pentru amicalul naţionalei cu Trinidad & Tobago.