Acasă Stiri Bercea Mondial, condamnat definitiv la opt ani şi nouă luni de închisoare...

Bercea Mondial, condamnat definitiv la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare

635
0

Instanţa supremă l-a condamnat pe Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, la opt ani şi nouă luni de închisoare cu executare, în dosarul în care acesta este acuzat că şi-ar fi înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011, decizia fiind definitivă.  Potrivit deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Sandu Anghel a fost condamnat la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat şi opt luni pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Pedepsele au fost comasate, Sandu Anghel urmând să o execute pe cea mai grea, respectiv de opt ani şi nouă luni de închisoare. De asemenea, instanţa i-a interzis lui Sandu Anghel unele drepturi, pe o durată de doi ani şi şase luni după executarea pedepsei.

RECLAMĂ

Din pedeapsa lui Sandu Anghel va fi redusă perioada reţinerii şi arestării acestuia, respectiv de la 20 februarie 2011 la 16 mai 2014.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a fost condamnat, prin aceeaşi decizie, la cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare şi doi ani interzicerea exercitării drepturilor.

Totodată, instanţa a respins ca nefondat recursul declarat de soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, împotriva deciziei de condamnare la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă.

În februarie 2012, Tribunalul Olt l-a condamnat pe Bercea Mondial la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru tentativă de omor calificat. Tot atunci, magistraţii i-au condamnat pe Florin Anghel la şapte ani şi şase luni de închisoare cu executare, iar pe Fănica Anghel la trei luni de închisoare cu suspendare.

Decizia Tribunalului Olt a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, care în 1 noiembrie 2013 a majorat pedeapsa la închisoare cu executare de la şapte ani şi şase luni la zece ani în cazul lui Sandu Anghel.

De asemenea, pedepsele au fost majorate şi pentru fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, care a fost condamnat la opt ani de închisoare, dar şi pentru Fănica Anghel, condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru instigare la mărturie mincinoasă şi mărturie mincinoasă.

Decizia Curţii de Apel Craiova a fost atacată cu recurs la instanţa supremă, care în 16 mai a dat o decizie definitivă în acest dosar. sursa: wowbiz.ro

RECLAMĂ
Articolul precedentRevoluţie totală în Liga 1! Azi s-a decis trecerea la campionat cu 14 echipe şi sistem cu play-off şi play-out! Cum se va modifica sezonul viitor
Articolul următorDolj: Alegeri cu scandal în comuna Coşoveni