Un bărbat din judeţul Olt, care trebuia să fie în carantină la domiciliu, a fost depistat de jandarmi în Arad, într-o pensiune, după ce o prostituată a sunat la 112 nemulţumită că nu s-a înţeles cu bărbatul la suma de bani pe care urma să o primească.
Bărbatul are 33 de ani şi s-a întors recent dintr-o ţară declarată zonă cu risc epidemiologic ridicat.
“Bărbatul a fost depistat la o pensiune din municipiul Arad, în urma unui apel la 112 efectuat de către o femeie care a reclamat că bărbatul i-ar fi datorat o sumă de bani şi nu mai vrea să-i înapoieze. Jandarmii s-au deplasat la adresa indicată, au identificat cele două persoane, iar în urma verificărilor efectuate au constatat că pe numele bărbatului este emisă o alertă de tip ”coronavirus asociat” şi avea obligaţia legală să stea în carantină la domiciliu 14 zile, până în data de 30 noiembrie inclusiv. Cu privire la urgenţa reclamată, s-a constatat că divergenţele dintre cei doi au pornit de la o neînţelegere privind cuantumul sumei cerute de către femeie pentru anumite servicii oferite”, a informat, duminică, Jandarmeria Arad.
Bărbatul a fost amendat cu 3.000 de lei pentru nerespectarea perioadei de carantinare la domiciliul declarat.
De asemenea, femeia a fost sancţionată contravenţional cu 500 de lei “pentru atragerea de persoane, sub orice formă, săvârşită în localuri, parcuri, pe străzi sau în alte locuri publice în vederea practicării de raporturi sexuale cu acestea spre a obţine foloase materiale”, conform Jandarmeriei.
sursa:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/barbat-care-trebuia-sa-fie-in-carantina-in-olt-prins-la-arad-dupa-ce-o-prostituata-a-sunat-la-112.html