ARD a depus plângere la Biroul Electoral de Circumscripţie Judeţeană Dolj, prin care a solicitat să se constate că USL a încălcat legea electorală tipărind afișe care depăşesc dimensiunile prevăzute de lege.
Plângerea a fost depusă de PDL Dolj ca formaţiune politică parte a ARD. Democrat-liberalii reclamă că materialele electorale în care USL şi-a prezentat candidaţii pentru funcţiile de deputat şi senator aferente colegiilor ce acoperă municipiul Craiova şi în care aceştia apar încadraţi de către liderii PSD Dolj, primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu (foto), şi preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa, au dimensiunea 500×700 mm, depăşind astfel dimensiunea maximă a unui afiş electoral stabilită de lege (300X500 mm).
PDL cere îndepărtarea acestor materiale electorale de pe toate panourile publice de afişaj electoral, dacă este necesar cu sprijinul Poliţiei Locale Craiova sau a celorlalte organe ale autorităţii publice. Aceștia mai reclamă că „acoperirea aproape în întregime a panourilor electorale de către USL încalcă drepturile celorlalte formaţiuni politice de a participa în campania electorală în condiţii de egalitate de drepturi cu ceilalţi competitori, limitându-le în mod nejustificat şi neechitabil posibilitatea de a-şi desfăşura campania electorală şi de a-şi prezenta candidaţii”, se susţine în plângerea depusă la BEJ Dolj.
sursa: dubluimpact.ro