Organizația Salvați Copiii a făcut un apel către autorități să intervină rapid în sprijinul copiilor excluși din educația online.
- La nivel național, aproximativ 250.000 de elevi nu au acces la educația online.
- 10% dintre familii nu au acces deloc la internet.
Potrivit unui comunicat al organizației Salvați Copiii România, riscurile de excluziune socială a copiilor vulnerabili se accentuează, în condițiile în care aceștia au avut acces îngreunat sau nu au putut participa defel la școala online.
La nivel național, în acest moment aproximativ 250.000 de elevi nu au acces la tehnologie, astfel că nu pot desfășura cursuri online.
„Este vorba despre copii care au fost puși într-o situație critică de marginalizare și inechitate socială. În vreme ce colegii lor de clasă au participat la orele online, cei vulnerabili și fără acces la tehnologie au fost pur și simplu omiși din procesul educațional. Pentru dezvoltarea psiho-socială a acestor copii, acest lucru este o traumă”, a explicat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România.
Organizația propune Guvernului și autorităților locale ca, în perioada verii, în funcție de evoluția pandemiei și de redefinirea restricțiilor sociale, să poată fi organizate cursuri de recuperare cu grupe mici de copii, în spații cu destinație educațională.
Totodată, organizația recomandă utilizarea sumelor destinate programului „Cornul și laptele” pentru achiziționarea de alimente pentru copiii vulnerabili și utilizarea microbuzelor școlare pentru transportul acestora.
„Colega mea, Elena, se vede cu doamna învățătoare în fiecare zi pe calculator. Și mie mi-e dor de doamna învățătoare, dar nu am cum să o văd acum, pentru că eu nu am calculator”, a spus O.S, un copil de 10 ani.
10% din familii nu au acces deloc la internet
Potrivit datelor Salvați Copiii, 42% dintre cei mai vulnerabili 2.300 de copii de vârstă școlară incluși în programele de suport nu au avut acces la cursurile online organizate de școli în perioada care s-a scurs de la închiderea școlilor. Printre cauze se regăsesc lipai echipamentelor necesare sau a conexiunii la internet, dar și a lipsei organizării sau a organizării deficitare de cursuri de către cadrele didactice.
Astfel, sub 20% dintre familiile asistate în programele organizației au acces la tablete sau computere pentru învățarea online; iar în multe cazuri copiii sunt nevoiți să împartă echipamentele cu alți frați de vârstă școlară. Totodată, 10% din familii nu au acces deloc la internet, iar pentru aproape 40% traficul de date insuficient a împiedicat conectarea tuturor copiilor din familie.
„Noi am respectat toate regulile, dar e din ce în ce mai greu. Am 8 copii și locuiesc într-o garsonieră. Copiii nu au cum să facă teme online. Iar cu masa, ce să vă mai spun, banii nu ne mai ajung, nu ne mai cheamă nimeni la lucru”, a declarat I. R., mamă.
„Este imperios necesar să corectăm situația, astfel încât o situație similară să nu mai însemne pentru acești copii discriminare și marginalizare socială. Educația este un drept universal, iar noi trebuie să ne asigurăm că toți copiii au șanse egale de a fi educați și incluși în societate”, a adăugat Gabriela Alexandrescu, potrivit Mediafax.
Salavați Copiii România demarează un program complex de intervenție și recuperare a decalajelor, atât prin dotarea copiilor cu tablete (2.000 în primă fază), cu acces la internet, cât și prin instruirea profesorilor privind utilizarea tehnologiei online și solicită autorităților decidente definirea unor politici publice care să permită restabilirea imediată a dreptului la educație pentru toți copiii din România.
Sursa: observatornews.ro