LA-AM ADOPTAT PE JENNIFER – O LUNĂ MAI TÂRZIU, M-A PRIVIT CU OCHII MARI ȘI MI-A ȘOPTIT: „MAMI, NU AVEA ÎNCREDERE ÎN TATI”.
Un lună trecuse de când Jennifer devenise oficial fiica noastră. După luni întregi de planificare, formulare nesfârșite și verificări de antecedente, Richard și cu mine am adus-o în sfârșit acasă. Era timidă, dar în ochii ei licărea o scânteie pe care speram să o vedem aprinsă curând. Ca mamă, eram pregătită să-i ofer toată dragostea pe care o merita.
O fetiță fericită
Jennifer părea o fetiță veselă și plină de energie. Richard, soțul meu, era în culmea fericirii. Nu-și putea lua ochii de la ea, de parcă încerca să-i memoreze fiecare trăsătură, fiecare expresie.
— Uite cât e de frumoasă, Marla, — a murmurat el cu admirație. — Este pur și simplu perfectă.
I-am răspuns cu un zâmbet cald, așezându-mi mâna pe umărul lui Jennifer.
— Așa este, — am spus cu tandrețe.
Am parcurs un drum lung pentru a ajunge aici. Consultații medicale, discuții nesfârșite și un munte de acte. Când am cunoscut-o pentru prima dată pe Jennifer, ceva din mine… pur și simplu a știut. Avea doar patru ani, atât de mică și de tăcută, dar deja se simțea parte din familia noastră.
O ieșire în familie
La câteva săptămâni după ce Jennifer s-a alăturat oficial familiei noastre, am decis să facem o ieșire împreună. Richard s-a aplecat la nivelul ei și a întrebat-o cu un zâmbet cald:
— Ce zici dacă mergem să mâncăm o înghețată? Ți-ar plăcea?
Jennifer l-a privit cu precauție, apoi și-a mutat privirea spre mine, ca și cum ar fi așteptat reacția mea. După un moment de ezitare, a dat ușor din cap, strângându-se mai aproape de mine.
Richard a râs încet, deși în vocea lui am simțit o urmă de nervozitate.
— Bine, înghețată să fie. Un mic cadou special pentru toți.
Când am ajuns la gelaterie, Richard i-a pus o întrebare entuziastă:
— Ciocolată? Căpșuni? Ce aromă ai vrea?
— Vanilie, te rog, — a răspuns Jennifer aproape în șoaptă, uitându-se din nou la mine.
Richard a părut surprins pentru o clipă, dar apoi a zâmbit larg.
— Vanilie să fie.
Jennifer a mâncat în liniște, așezată lângă mine. Deși părea să se bucure de înghețată, nu-și lua ochii de la Richard, privindu-l cu o atenție neobișnuită.
Confesiunea tulburătoare
În acea seară, în timp ce o așezam în pat, Jennifer s-a agățat de brațul meu mai strâns decât de obicei.
— Mami, — a șoptit ea cu o voce nesigură.
— Da, iubito?
Și-a mutat privirea pentru un moment, apoi s-a uitat din nou la mine cu seriozitate.
— Nu avea încredere în tati.
M-am blocat. Inima mi s-a strâns. M-am aplecat și i-am mângâiat părul cu blândețe.
— De ce spui asta, scumpa mea?
A ridicat din umeri, dar pe fața ei a apărut o mică grimasă tristă.
— Vorbește ciudat. Ca și cum ar ascunde ceva.
Am încercat să îmi păstrez calmul.
— Iubito, tati te iubește foarte mult. Vrea doar să te ajute să te simți acasă. Știi asta, nu-i așa?
Jennifer nu a răspuns. Doar s-a strâns mai bine sub pătură, evitând să mă privească în ochi.
Dubiile încep să apară
Când am ieșit din camera ei, l-am găsit pe Richard așteptând în prag.
— Cum e? — a întrebat el cu speranță în glas.
— A adormit, — am răspuns încet, studiindu-i expresia.
— Asta e bine, — a spus el, vizibil ușurat. — Știu că totul e nou pentru ea. Pentru noi toți. Dar cred că vom fi bine. Tu ce crezi?
Am dat din cap, dar în minte îmi răsunau din nou cuvintele lui Jennifer: Nu avea încredere în tati.
Descoperirea neașteptată
A doua zi, în timp ce găteam în bucătărie, l-am auzit pe Richard vorbind la telefon în sufragerie. Tonul lui era jos și tensionat. M-am oprit din ceea ce făceam, încercând să prind câteva cuvinte.
— A fost… mai greu decât mă așteptam, — a spus el aproape în șoaptă. — Ea… observă mai mult decât credeam. Mi-e teamă că îi va spune Marlei.
Inima a început să îmi bată nebunește. Să îmi spună ce? Ce ar putea Jennifer să îmi dezvăluie?
— Pur și simplu e atât de greu să țin lucrurile ascunse, — a continuat Richard. — Nu vreau ca Marla să afle… cel puțin, nu încă.
M-am sprijinit de blat, simțind cum gândurile mi se îmbulzesc în minte. Ce ascundea Richard?
Confruntarea
Mai târziu în acea seară, am decis să-l confrunt. Ne-am așezat în sufragerie, iar eu mi-am strâns mâinile în poală, încercând să îmi controlez emoțiile.
— Richard, — am început cu un ton ferm, deși inima îmi bătea nebunește. — Te-am auzit vorbind la telefon azi după-amiază.
El a ridicat privirea, surprins…
