Luptătorii din trupele speciale au descins în Ilfov după ce mai mulți adolescenți dintr-un clan interlop s-au afişat pe internet cu pistoale, cuţite şi droguri pentru a își intimida potențialii rivali.
Adolescenţii se filmau în grupuri de zeci de persoane, înarmaţi cu bâte, macete ori lopeţi. Iar anchetatorii au bănuiala că ar fi agresat, fără vreun motiv, diverse persoane, inclusiv la mall.
Mascaţi şi aliniaţi în şir indian, cu bâte şi macete în mâini, zeci de tineri s-au filmat pe străzile din Capitală în timp ce ţipă şi ameninţă.
De ce adolescenții le-au atras atenția polițiștilor
Adolescenții au postat inclusiv videoclipuri în care îşi încarcă pistolul ori prizează cocaină.
Potrivit unor surse din anchetă, tinerii, cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani, fac parte din aripa tânără a clanului Scumpu din judeţul Ilfov. Adolescenţii se antrenau la o sală de kickboxing, apoi agresau minori şi tineri fără vreun motiv anume, în zonele neacoperite de camere de supraveghere. Tinerii au reuşit să pătrundă şi în mall-uri, înarmaţi cu pistoale şi cuţite.
sursa:https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/zeci-de-adolescenti-inarmati-pe-strazile-din-bucuresti-banuiti-ca-ar-fi-agresat-minori-si-tineri.html?fbclid=IwAR3dmwWlOsITCTke-w-2xws-45CyDOUhiRqdKi0rDvGvBYg-IUmaJF8A2Lw