Un accident îngrozitor s-a petrecut pe Drumul Național 7, în județul Alba. Doi bărbați au murit, iar altul a fost rănit, după impactul violent dintre un camion și un autoturism.
Ambele vehicule s-au răsturnat, iar una dintre victime a fost aruncată pe șosea.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a petrecut tragedia.
Accidentul s-a produs cu puțin timp înainte de miezul nopții, în zona localității Vințu de Jos, pe o porțiune de drum drept.
Inspector Iulian Fârtat, Serviciul Rutier Alba: „A avut loc un accident de circulație în care a fost implicat un autocamion încărcat cu cereale și un autoturism. Autocamionul se deplasa din direcția Sebeș către Orăștie”.
Cele două vehicule s-au ciocnit atât de puternic încât bucăți de caroserie s-au împrăștiat pe zeci de metri. Autoturismul s-a răsturnat în șanțul de pe marginea drumului, iar autocamionul pe carosabil.
Sublocotenent Alexandru Haiduc, Secția de Pompieri Sebeș: „Au rezultat trei victime de sex masculin. Una dintre victime a fost încarcerată în autoturism, efectându-se asupra acesteia manevre de descarcerea, aceasta fiind extrasă și declarată decedată. Ccea de-a două victimă se afla pe partea carosabilă, efectuându-se asupra acesteia manevre de resuscitare”.
Paramedicii SMURD au reușit să-l stabilizeze pe bărbatul găsit pe carosabil. Însă pentru scurt timp.
Constantin Cunța, medic UPU SMURD Alba: „S-a produs decesul la locul accidentului”.
Cea de-a treia victimă, șoferul camionului, a fost transportat conștient la Unitatea de Primiri Urgențe.
Traficul în zonă a fost blocat zeci de minute, până la finalizarea cercetării la fața locului. Anchetatorii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.
Sursa: Pro TV