Accident bizar în localitatea Petin, de lângă Satu Mare. Un tractor cu încărcător a spart parbrizul unei mașini, după ce a vrut să schimbe direcția de mers.
Incidentul s-a petrecut pe Drumul Județean 193, în jurul orei 16:00. Potrivit PresaSM, șoferul care se afla la volanul tractorului dotat cu încărcător a vrut să facă o manevră de schimbare a direcției, însă nu s-a asigurat corespunzător și a lovit o mașină marca Citroen, care ar fi circulat regulamentar.
Încărcătorul tractorului a spart parbrizul automobilului, rănind două persoane care se aflau pe scaunele din față. Victimele au fost preluate de echipaje medicale ale SMURD și transportate la Unitatea de Primire Urgențe.
La ora transmiterii acestei știri nu se cunoaște starea lor de sănătate.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs acest accident. În funcție de diagnosticul medicilor se va face și încadrarea faptei.
Sursa: observator